Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Papa Francisc ar putea lua în considerare abolirea celibatului pentru preoţii catolici

Papa Francisc îşi poate imagina în principiu abolirea celibatului pentru preoţi, după cum a afirmat într-un interviu pentru site-ul argentinian de ştiri Infobae publicat vineri, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 11.03.2023 , 17:24

Papa Francisc în audiență la Vatican Papa Francisc ar putea lua în considerare abolirea celibatului pentru preoţii catolici - Profimedia Images

''Nu există nicio contradicţie în faptul că un preot se poate căsători'', a spus şeful Vaticanului, amintind că în Biserica Catolică Orientală bărbaţii căsătoriţi pot fi preoţi, relatează DPA. De ani de zile papei i s-a cerut în repetate rânduri de către diverse cercuri să ridice sau să relaxeze cerinţele de celibat pentru preoţi.

Abia vineri, delegaţii Adunării sinodale germane pentru reforma Bisericii Catolice au adoptat un text în care se cere o deschidere în ceea ce priveşte celibatul.

Papei Francisc urmează să i se ceară să examineze viitorul celibatului obligatoriu

Articolul continuă după reclamă

Întrebat de Infobae dacă celibatul ar putea fi reconsiderat, Francisc a răspuns că da. Celibatul în Biserica occidentală este "o interdicţie temporară... Nu este veşnică, precum hirotonirea în preoţie", a adăugat el.

Şi cum celibatul este o disciplină, poate fi deci reconsiderat, a spus Francisc. Cu toate acestea, el se îndoieşte că mai mulţi bărbaţi ar prefera preoţia dacă li s-ar permite să fie căsătoriţi în acelaşi timp, conform interviului acordat cu ocazia împlinirii a zece ani de pontificat, la 13 martie.

Potrivit presei, papa a declarat la jumătatea lunii februarie că doreşte să păstreze celibatul. Cu ajutorul unor "prietenii adevărate între preoţi" este posibil să se trăiască celibatul, a spus el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Papa Francisc ar putea lua în considerare abolirea celibatului pentru preoţii catolici