Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pasagerii unui avion prăbuşit în jungla amazoniană, salvaţi după 36 de ore de agonie. Au stat într-o mlaştină plină cu crocodili fără mâncare şi apă

Miracolele există! Dovadă sunt pasagerii unui avion de mici dimensiuni care a aterizat de urgenţă în pădurea amazoniană din Bolivia. Timp de 36 de ore, supravieţuitorii, trei femei, un copil şi pilotul, au înfruntat condiţii extreme. Au stat într-o mlaştină plină cu crocodili fără mâncare şi apă, şi au sperat până în ultimul moment că vor fi salvaţi.

de Redactia Observator

la 04.05.2025 , 08:55

Cinci persoane, inclusiv un copil, au fost salvate după ce au petrecut 36 de ore pe epava unui avion prăbușit într-o mlaștină infestată cu crocodili și anaconde, în inima Amazonului bolivian.

Aeronava de mici dimensiuni a fost nevoită să aterizeze de urgență din cauza unei defecțiuni la motor, iar pasagerii au rămas blocați pe epavă, înconjurați de prădători, fără apă potabilă și cu rezerve minime de hrană. Salvarea a venit după ce au reușit să semnaleze prezența lor unor pescari locali, care au alertat autoritățile.

Aeronava decolase miercuri şi avea destinaţia Trinidad. De atunci, persoanele fuseseră date dispărute.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Pasagerii unui avion prăbuşit în jungla amazoniană, salvaţi după 36 de ore de agonie. Au stat într-o mlaştină plină cu crocodili fără mâncare şi apă