Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Patru ostatice, eliberate de Hamas. Momentul emoţionant în care şi-au revăzut familiile, după 477 de zile de captivitate

Sărbătoare în Israel după ce încă patru ostatice au fost eliberate de teroriştii Hamas. Cele patru tinere, cu vârste între 19 şi 20 de ani, fac parte din armată şi au stat în captivitate 477 de zile. În Tel Aviv, mii de oameni au urmărit momentul pe ecrane uriaşe şi au aplaudat minute în şir. Bucurie a fost şi în Cisiordania, acolo unde au ajuns 200 de palestinieni, eliberaţi la schimb din închisorile israeliene. 

de Redactia Observator

la 25.01.2025 , 20:43

Momentul în care cele patru tinere s-au revăzut cu familiile lor este unul emoţionant. Toate au fost capturate de Hamas pe 7 octombrie 2023 şi au trecut printr-un adevărat coşmar. Înainte de eliberare, ele au fost urcate pe o scenă în oraşul Gaza, înconjurate de sute de palestinieni înarmaţi, în mijlocul clădirilor puse la pământ de bombe. Momentul eliberării a fost urmărit cu sufletul la gură de familiile lor. 

Ostatice eliberate de Hamas

La Tel Aviv, mii de oameni au sărbătorit în pieţe publice. Cele patru tinere de 19 şi 20 de ani au afişat zâmbete largi atunci când fost preluate de Crucea Roşie, iar apoi de armata israelienă. În schimbul lor, 200 de palestinieni au părăsit închisorile din Israel.

Vezi și

Totul face parte din acordul semnat săptămâna trecută de Israel şi Hamas, care prevede încetarea focului, eliberarea treptată a prizonierilor israelieni răpiţi şi reluarea ajutoarelor umanitare pentru Fâşia Gaza. Israelul acuză însă Hamas de încălcarea înţelegerii, care prevedea că femeile civile vor fi primele care vor părăsi Gaza. 

"Nu putem uita și nu vom uita pe cei 90 de ostatici, inclusiv femei, copii și bărbați în vârstă, care rămân încă în captivitatea Hamas în condiții brutale. Suntem hotărâţi să le readucem în ţară pe Arbel Yehud, un cetăţean israelian răpit din Nir Oz, şi pe Shiri Bibas şi pe cei doi copii ai ei, Kfir şi Ariel", a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt Armata Israelienă.

Weekendul trecut, primele trei ostatice au fost eliberate din Gaza. Printre ele s-a numărat şi Doron Steinbrecher, o tânără care are şi cetăţenia română.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România îşi va recupera piesele de tezaur furate din muzeul olandez?
Observator » Ştiri externe » Patru ostatice, eliberate de Hamas. Momentul emoţionant în care şi-au revăzut familiile, după 477 de zile de captivitate