Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 300 de persoane reţinute, în urma unui protest de amploare în Rusia

Zeci de mii de oameni au participat, la Moscova, la cea mai mare manifestaţie de protest din ultimii ani. Ei au cerut ca autorităţile să permită participarea candidaţilor independenţi la alegerile pentru consiliul capitalei, care au loc luna viitoare. 300 de persoane au fost reţinute de poliţie.

de Redactia Observator

la 11.08.2019 , 09:12

Zeci de mii de oameni au participat, la Moscova, la cea mai mare manifestaţie de protest din ultimii ani. Ei au cerut ca autorităţile să permită participarea candidaţilor independenţi la alegerile pentru consiliul capitalei, care au loc luna viitoare. Peste 300 de persoane au fost reţinute de poliţie.

Unităţile speciale au intervenit în forţă când manifestanţii s-au adunat în faţa sediului Administraţiei Prezidenţiale şi au scandat lozinci ostile lui Vladimir Putin. Sute de oameni au fost arestaţi.

La manifestaţia de la Moscova au luat parte aproape 60.000 de oameni, potrivit unei organizaţii a societăţii civile. Poliţia susţine însă că numărul participanţilor a fost de trei ori mai mic. Însă protestul a fost, oricum, impresionant. 

Vezi și

O activistă din opoziţie, aflată în greva foamei, a fost arestată chiar înaintea manifestaţiilor. Ea a transmis în direct pe reţelele sociale momentul în care poliţiştii au pătruns cu forţa în locuinţa sa.

Activista a fost eliberată după câteva ore, dar va fi judecată pentru organizarea altei manifestaţii. Zeci de protestatari au fost reţinuţi şi la Sankt Petersburg. 

Proteste urmate de arestări au avut loc şi în alte oraşe. În acest timp, Vladimir Putin se afla în Crimeea, invitat de un club de motociclişti, suporteri înfocaţi. 

Deşi cota sa de popularitate se menţine la peste 60 la sută, ea s-a redus serios în ultimul timp, din cauza scăderii nivelului de trai. 

Din acest motiv, autorităţile urmăresc să respingă, sub diferite pretexte, candidaţii independenţi la alegerile locale, ca să evite surprizele neplăcute, susţin analiştii occidentali.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă costă mai mult chiria anul acesta faţă de 2023?
Observator » Ştiri externe » Peste 300 de persoane reţinute, în urma unui protest de amploare în Rusia