Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pilotul către pasageri: Avionul va EXPLODA! Ce a urmat

Pasagerii aflaţi la bordul unei aeronave Boeing 737, care se întorceau în Franţa după ce îşi petrecuseră vacanţa pe coasta dalmată a Croaţiei, au simţit pe propria piele cum este să trăieşti ceea ce par a fi ultimele clipe ale vieţii

de Redactia Observator

la 13.09.2014 , 19:03

Pasagerii aflaţi la bordul unei aeronave Boeing 737, care se întorceau în Franţa după ce îşi petrecuseră vacanţa pe coasta dalmată a Croaţiei, au simţit pe propria piele cum este să trăieşti ceea ce par a fi ultimele clipe ale vieţii

Toată nebunia a început aproape imediat după decolare, pilotul anunţând că zborul va trece prin zone de turbulenţă ale atmosferei, scrie Jurnalul.ro.

După aceea, la scurt timp, voci ale pasagerilor care ocupau locurile din partea din spate a aeronavei au anunţat că unul dintre motoare nu mai funcţionează, lucru pe care l-a confirmat şi pilotul. Comandantul a încercat să ridice moralul celor aflaţi la bord spunând că partea bună a unei aterizări de urgenţă pe aeroportul din Veneţia, pe care aproape sigur urmează să o facă, va oferi tuturor marea şansă a vizitării oraşului lacustru.

Articolul continuă după reclamă

Câteva minute mai încolo, adrenalina curgea în râuri tumultoase prin venele pasagerilor, după ce un nou anunţ al pilotului, de data aceasta cu o voce gâtuită de emoţie, considerată de unii aproape plângăcioasă, le indicase să-şi pună vestele de salvare, pentru că aeronava urmează să se prăbuşească în mare şi să explodeze.

Din fericire, totul s-a terminat cu bine pilotul reuşind aterizarea de urgenţă pe aeroportul din Veneţia. Compania aeriană care asigura zborul a infirmat declaraţiile pasagerilor, afirmând că totul s-a desfăşurat conform cu procedurile care trebuie aplicate în cazuri de urgenţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Pilotul către pasageri: Avionul va EXPLODA! Ce a urmat