Premiul Nobel pentru Medicină 2024. Cercetătorii Victor Ambros și Gary Ruvkun, premiați pentru descoperirea microARN-ului
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2024 a fost acordat cercetătorilor Victor Ambros și Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN-ului și rolul său în reglarea genelor post-transcripţionale.
„Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2024 a fost acordat lui Victor Ambros și Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN-ului și rolului acestuia în reglarea post-transcripțională a genelor”, a anunțat luni Academia Regală Suedeză de Științe.
Anul trecut, Premiul Nobel pentru Medicină a recunoscut progresele realizate de cercetătoarea maghiară Katalin Kariko şi de colegul său american Drew Weissman în dezvoltarea vaccinurilor cu ARN mesager, care sunt esenţiale în lupta împotriva Covid-19.
Nobelul pentru Literatură, subiect de speculaţii
Acordat la 10 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură, unul dintre cele mai importante premii alături de cel pentru Pace, este, ca în fiecare an, subiectul unor speculaţii.
Scriitoarea chineză de avangardă Can Xue, comparată adesea cu Kafka pentru atmosfera ireală şi întunecată care pătrunde în romanele şi povestirile sale, este citată frecvent de criticii literari.
„Cred că va fi o femeie dintr-o regiune lingvistică non-europeană”, a declarat pentru AFP Bjorn Wiman, şeful departamentului cultural al cotidianului Dagens Nyheter.
Premiul Nobel pentru Pace, o adevărată ghicitoare
Punctul culminant al săptămânii, Premiul Nobel pentru Pace, decernat vineri, nu a fost niciodată atât de dificil de prevăzut, având în vedere numărul tot mai mare de catastrofe din lume.
Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (Unrwa), Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) şi numele afganei Mahbouba Seraj, o ferventă apărătoare a drepturilor femeilor afgane, se numără printre cei nominalizaţi.
Având în vedere riscul existenţial pe care îl reprezintă pentru umanitate sistemele de armament capabile să funcţioneze autonom, fără control uman, mai mulţi experţi citează şi coaliţia de organizaţii neguvernamentale Stop Killer Robots ca posibil câştigător. Premiul Nobel pentru Economie va fi anunţat luni, 14 octombrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰