Prinţul Harry, în mijlocul unui nou scandal. Nu merge la înmormântarea unchiulu său deoarece se teme să nu fie atacat cu cuţitul sau cu acid
Ducele de Sussex a anunţat că nu va participa la înmormântarea unchiului lui - cumnatul prinţesei Diana - deoarece se teme pentru siguranţa lui. Vestea i-a înfuriat pe britanici, mai ales că fiul Regelui Charles a plecat într-o vizită de patru zile în Columbia - considerată una dintre cele mai periculoase ţări ale lumii.
Prințul Harry nu va participa la înmormântarea unchiului său, Lordul Robert Fellowes, care a murit la începutul acestei săptămâni la vârsta de 82 de ani. A invocat problemele de securitate cu care se confruntă Regatul Unit. Mai exact, ducele de Sussex a transmis că îi e teamă să nu fie victima unui atac cu cuţitul sau chiar cu acid - aşa cum au avut loc în ultima perioadă - mai ales că autorităţile britanice refuză să-i ofere protecţia necesară unui membru al familie regale.
Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, și soția sa, actriţa Meghan Markle, au pierdut protecția poliţiei după ce au decis să se retragă din familia regală, în 2020, și să se mute în Statele Unite. De atunci, Harry se află într-o luptă continuă cu Ministerul de Interne din ţara sa, însă fără rezultat. În aprilie, justiția britanică l-a obligat pe ducele de Sussex să plătească şi aproape toate cheltuielile de judecată în acest caz.
Teama nu l-a împiedicat, însă, pe Harry să plece într-o vizită oficială, alături de soţia sa, în Columbia. Cu toate că securitatea din ţara sud-americană s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, în ultimii ani, violenţa narco-traficanţilor continuă să afecteze atât zonele rurale cât şi marile oraşe, în special Bogota, unde se află cuplul regal. Autorităţile au adus însă inclusiv soldaţi pentru a-i păzi pe cei doi. Ducii de Sussex s-au delectat, ieri, cu un spectacol artistic la o școală de arte din capitală, iar ritmurile columbiene i-au făcut să danseze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰