Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Procesiune pe Via Dolorosa, în Ierusalim, în Vinerea Mare a catolicilor

Creştinii catolici din toată lumea sărbătoresc astăzi Vinerea Mare. La Ierusalim, mii de pelerini veniţi din toate colţurile lumii au refăcut Drumul Crucii, pe Via Dolorosa.

de Redactia Observator

la 19.04.2019 , 16:54

Creştinii catolici din toată lumea sărbătoresc astăzi Vinerea Mare. La Ierusalim, mii de pelerini veniţi din toate colţurile lumii au refăcut Drumul Crucii, pe Via Dolorosa. Procesiunea simbolizează drumul parcurs de Hristos cu crucea în spate, spre locul unde a fost răstignit.

Mii de credincioşi au reconstituit drumul parcurs de Iisus şi s-au oprit în 14 locuri simbolice din Ierusalim. Întins pe o distanţă de 600 de metri, drumul Crucii începe cu două opriri la fortăreaţa Antonina, următoarele şapte în oraş, iar celelalte pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt. 

Traseul include toate locurile care au legătură cu Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu arestarea şi terminând cu punerea Lui în mormânt. Procesiunea pe aşa numita Via Dolorosa a fost condusă de un grup de preoţi catolici care purtau o cruce uriaşă. Pentru a se simţi mai aproape de suferinţele Mântuitorului, câţiva pelerini au ţinut să poarte şi ei câte o cruce. 

Vezi și

În Joia Mare a catolicilor, Papa Francisc a spălat picioarele unor deţinuţi, într-o închisoare de lângă Roma, ritual ce aminteşte gestul de umilinţă al lui Iisus faţă de apostolii săi.  În trecut, Papii săvârşeau ritualul în biserici, dar actualul suveran pontif a mers în fiecare an la penitenciare sau la cămine de bătrâni.  Din cei 12 deţinuţi, nouă au fost italieni, iar ceilalţi din Brazilia, Maroc şi Coasta de Fildeş. Numeroşi români sunt şi ei încarceraţi la închisoarea aleasă de Papa Francisc. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Procesiune pe Via Dolorosa, în Ierusalim, în Vinerea Mare a catolicilor