Protest faţă de noile reguli ale talibanilor. Prezentatorii de ştiri din Afganistan au intrat în direct cu masca pe faţă, pentru a-şi sprijini colegele obligate să îşi acopere chipul
Prezentatorii TV din Afganistan nu sunt de acord cu decizia ca femeile să intre în direct cu faţa acoperită, astfel că mai mulţi bărbaţi au protestat faţă de această decizie a talibanilor şi au decis să prezinte jurnalele de ştiri purtând pe faţă o mască de protecţie.
La începutul acestei luni, liderul suprem al Afganistanului, Hibatullah Akhundzada, a emis un decret pentru ca femeile să se acopere complet în public, inclusiv să îşi acopere fețele, cu burqa tradițională, scrie Daily Mail.
Regulile stricte pe care trebuie să le respectele femeile din Afganistan
Temutul Minister pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciului a ordonat apoi femeilor prezentatoare de televiziune să urmeze exemplul şi să îşi acopere şi ele faţa în momentul transmisiunilor televizate. Unele dintre ele au refuzat să se conformeze, determinând o represiune din partea oficialilor talibani.
Dar după ce acestea au fost amenințate cu concedierea, colegii lor bărbați și-au arătat solidaritatea acoperindu-și și ei fețele cu măşti de protecţie. Pe lângă concediere, femeilor care au refuzat să se conformeze li s-a spus că și soții lor își vor pierde locul de muncă.
- Talibanii au decis: Femeile şi fetele din Afganistan, obligate să poarte vălul islamic, pentru a evita provocările
- Bărbații din Afganistan nu mai au voie să vină la serviciu fără barbă, s-au decis talibanii
- Două surori, care au fugit din Afganistan de teama războiului, au ajuns în Ucraina. "Cred că ne vom confrunta cu...
Prezentatorii și jurnaliștii de la TOLOnews din Kabul care purtau măști au confirmat că acest gest a fost făcut pentru a-şi arăta solidaritatea cu prezentatoarele.
Talibanii au ordonat, de asemenea, concedierea femeilor care lucrează în guvern dacă acestea nu respectă noul cod vestimentar. În ultimele luni, regimul taliban a adăugat restricții care limitează mișcarea femeilor fără un însoțitor de sex masculin, în timp ce fetelor mai mari nu li s-a permis încă să se întoarcă la școli și facultăţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰