Antena Meniu Search
x

Video Proteste cu 300.000 de oameni în Germania. Manifestanţii au ieşit în stradă să condamne planurile politicienilor extremişti: "Democraţia noastră e stabilă"

Germania a spus nu extremismului. La Berlin, Koln şi în alte oraşe, sute de mii de oameni au ieşit pe străzi ca să condamne planurile neonaziştilor de deportare a persoanelor acuzate că nu s-ar fi integrat în ţară. În Munchen, manifestaţia a fost anulată după ce în centrul oraşului s-au strâns 250.000 de oameni, iar poliţia nu a mai putut garanta siguranţa participanţilor. 

de Redactia Observator

la 21.01.2024, 20:45

Vezi și

Pentru a doua zi la rând, sute de mii de nemţi au ieşit pe străzi în zeci de oraşe, în ciuda gerului de afară. Cu pancarte, steaguri şi mesaje pro-democraţie, oamenii au vrut să transmită un mesaj politicienilor de extremă dreapta din partidul Alternativa pentru Germania. 

"Sunt aici să arăt că majoritatea tăcută nu mai tace pentru că noi suntem majoritatea", spune un protestatar. "Democrația noastră este o democrație stabilă și nu trebuie niciodată atacată în felul în care Alternativa pentru Germania o atacă în prezent", adaugă altcineva.

Succes mai mare decât se aşteptau organizatorii: peste 250.000 de oameni doar în Munchen

Manifestaţiile au avut un succes mai mare decât se aşteptau chiar şi organizatorii. La Munchen erau aşteptaţi 25.000 de oameni, dar au venit de zece ori mai mulţi aşa că poliţia i-a trimis acasă. Au fost 50.000 de persoane la Koln şi încă 40.000 în Bremen. Alte mitinguri mari au avut loc în Berlin, Cottbus şi Dresda. 

Protestele au loc după ce presa a descoperit un plan pentru deportarea a milioane de imigranţi, chiar şi a celor cu cetăţenie străină. Strategia a fost discutată, în noiembrie, de politicienii nemţi de extremă dreaptă împreună cu un partid austriac şi cu mai mulţi oameni de afaceri. Urma să fie pusă în practică dacă Alternativa pentru Germania ajunge la putere. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Proteste cu 300.000 de oameni în Germania. Manifestanţii au ieşit în stradă să condamne planurile politicienilor extremişti: "Democraţia noastră e stabilă"