Qatarul ameninţă că oprește exporturile de gaze în UE, dacă legea sustenabilității nu va fi modificată
Qatarul amenință că va opri livrările de gaze naturale lichefiate către UE, ca reacție la noua lege privind diligența sustenabilă în lanțurile de aprovizionare (CSDDD), potrivit unei scrisori transmise guvernului belgian și consultate de Reuters, citează News.ro.
Într-o scrisoare datată 21 mai, ministrul Energiei din Qatar, Saad al-Kaabi, a avertizat că statul din Golf şi compania QatarEnergy ar putea "lua serios în considerare pieţe alternative în afara UE" pentru exporturile de LNG şi alte produse, dacă legislaţia CSDDD nu va fi modificată în continuare.
UE propune ca firmele mari care operează pe teritoriul său să identifice şi să corecteze abuzurile privind drepturile omului şi daunele de mediu în lanţurile lor globale de aprovizionare. De asemenea, CSDDD cere companiilor să aibă un plan de tranziţie climatică în linie cu obiectivul Acordului de la Paris - limitarea încălzirii globale la 1,5°C.
Qatarul ameninţă că va întrerupe exporturile de gaze LNG în UE
"Nici statul Qatar şi nici QatarEnergy nu intenţionează să atingă neutralitatea climatică în viitorul apropiat", se menţionează în scrisoare, care susţine că legea europeană încalcă suveranitatea ţărilor de a-şi stabili propriile contribuţii naţionale.
Qatar, al treilea cel mai mare exportator global de LNG după SUA şi Australia, a livrat între 12% şi 14% din necesarul de LNG al Europei de la începutul războiului din Ucraina. Compania de stat QatarEnergy are contracte pe termen lung cu giganţi europeni precum Shell, TotalEnergies şi ENI.
Comisia Europeană a confirmat că a primit o scrisoare separată din partea Qatarului pe 13 mai şi a precizat că negocierile privind modificările CSDDD sunt în desfăşurare. Printre ajustările propuse se numără amânarea aplicării directivei până în 2028 şi reducerea obligaţiilor de verificare în lanţurile de aprovizionare. Totuşi, Qatar consideră că aceste modificări nu sunt suficiente şi a propus în mod explicit eliminarea cerinţei privind planul de tranziţie climatică.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰