Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Răspunsul lui Trudeau pentru Trump. Canada va impune taxe vamale de 102 miliarde de euro Statelor Unite

Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunţate anterior de preşedintele american, a declarat sâmbătă premierul canadian Justin Trudeau într-un discurs pe un ton grav, notează AFP, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 02.02.2025 , 09:09

"Canada va impune taxe vamale de 25% asupra produselor americane pentru un total de 155 de miliarde de dolari canadieni (n.red. 102 miliarde de euro)", a anunţat şeful guvernului de la Ottawa. Sâmbătă, preşedintele Donald Trump şi-a dus la îndeplinire ameninţarea cu război comercial şi a impus taxe vamale de 25% pentru produsele din Canada şi Mexic şi încă 10% în plus faţă de taxele existente la produsele chinezeşti.

Hidrocarburile canadiene vor fi impozitate, însă, doar cu 10%

Washingtonul justifică această decizie prin dorinţa de a forţa cele trei ţări să acţioneze pentru a reduce traficul de fentanil cu destinaţia Statele Unite. Donald Trump a explicat pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, că se bazează pe o lege din 1977, International Emergency Economic Powers Act, care îi permite preşedintelui să reglementeze comerţul în cazul unei urgenţe naţionale.

Vezi și

În cauză, "ameninţarea majoră pe care o reprezintă migranţii ilegali şi drogurile mortale care ucid concetăţenii noştri, în special fentanilul". "Trebuie să îi protejăm pe americani şi este datoria mea ca preşedinte să mă asigur că toată lumea este în siguranţă", a scris Trump.

În opinia sa, China exportă în Mexic principalele active care permit cartelurilor mexicane să producă fentanil, care este apoi vândut peste graniţă. El critică, de asemenea, Mexicul şi Canada pentru că nu controlează suficient fluxurile migratorii spre Statele Unite. "Taxele vamale anunţate sunt necesare pentru a forţa China, Mexicul şi Canada să dea socoteală pentru promisiunile lor de a opri fluxul de droguri toxice spre Statele Unite", a explicat Casa Albă pe contul său de X.

În ceea ce priveşte Canada, Casa Albă consideră că "producţia de fentanil progresează acolo". În timpul primului mandat al lui Trump, Statele Unite au impus tarife de 25% la importurile de oţel şi 10% la importurile de aluminiu, la care Ottawa a răspuns prin ţintirea anumitor produse.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu noile planuri-cadru din educaţie care aduc noi materii precum "cunoaşterea personală" sau "stil de viaţă sănătos"?
Observator » Ştiri externe » Răspunsul lui Trudeau pentru Trump. Canada va impune taxe vamale de 102 miliarde de euro Statelor Unite