Antena Meniu Search
x

Video Regele Felipe al Spaniei, uimit de accentul spaniol al româncei Alice Cozma, decorată pentru munca depusă în pandemie

Sunt români care ne fac cinste oriunde merg. Unul dintre aceşti români este Mihaela Alice Cozma, şofer de ambulanţă şi voluntar la Crucea Roşie din Spania. Ea a fost decorată de Regele Felipe al Spaniei cu Ordinul de Merit Civil pentru munca sa depusă în pandemie. Modestă, tânăra ne a mărturisit că distincţia a fost o surpriză totală.

de Greta Gavrilă

la 21.06.2021, 20:27

Vezi și

Distincţia este gestul prin care regele Spaniei, Felipe al VI-lea, îşi arată recunoştinţa pentru munca depusă de Mihaela Alice Cozma. Suveranul i-a înmânat româncei Ordinul de Merit Civil, într-o ceremonie ce a avut loc la palatul Zarzuela din Madrid şi la care a participat toată familia regală, regele, regina Letizia și cele două fiice ale cuplului regal, prințesa Leonor, moştenitoarea tronului, și prinţesa Sofia.

Alice Cozma: Este vorba despre munca pe care eu am făcut-o ca voluntar în Crucea Roşie, în timpul pandemiei. A fost o muncă grea! Am suferit toţi. Colegii mei merită recunoştinţa asta la fel ca mine. 

Mihaela Alice Cozma este unul dintre cei 24 de cetăţeni exemplari ai Spaniei, decoraţi la aniversarea a şapte ani de când regele Felipe a urcat pe tron.

Alice Cozma: A fost o zi superbă. Am avut onoarea de a-l cunoaşte pe regele Spaniei. Mi-a mulţumit pentru munca pe care o fac în general. A fost uimit de accentul meu spaniol şi m-a felicitat. 

Pe acelaşi subiect

Cine este Alice Cozma

Alice - aşa cum îi spun prietenii şi colegii - a rămas fără mamă în copilărie. Ea a ajuns în Spania când avea doar 18 ani, ulterior şi-a deschis propriul bar şi de aproape un deceniu lucrează pentru Crucea Roşie. Este şofer de ambulanţă, are permis de conducere pentru toate categoriile şi conduce o echipă de voluntari, alături de care a muncit zi-lumină în timpul pandemiei. Şi imediat după ce ne-a acordat acest interviu a plecat într-o nouă misiune de salvare. 

Alice Cozma: Noi am asistat pacienţi cu boli sau cu accidente, pe lângă asta am oferit mâncare la oamenii care aveau nevoie. Şi în plus, am dus medicamente oamenilor care nu puteau să iasă din casă. 

Pentru spanioli este unul dintre eroii din prima linie. Alice consideră că şi-a făcut doar treaba. 

Alice Cozma: A fost o surpriză totală. Eram la facultate în ziua aia. Am ieşit un pic afară în pauză şi mă suna un număr iar când mi-au spus că era de la Casa Regală, nu-mi venea să cred! 

La 32 de ani, misiunea de a ajuta oamenii nu se opreşte aici. Alice Cozma se pregăteşte să devină infirmieră. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Stiri externe » Regele Felipe al Spaniei, uimit de accentul spaniol al româncei Alice Cozma, decorată pentru munca depusă în pandemie