Video România intră pe lista neagră. Dmitri Medvedev spune că ţara noastră şi alte 49 de state vor să şteargă Rusia de pe hartă
Cel puţin opt oameni au murit ieri în Ucraina, în urma bombardamentelor. Rusia îşi menţine retorica şi ameninţă siguranţa altor state. Printre acestea Republica Moldova, acolo unde tensiunile cresc la graniţa cu Transnistria. Şi România intră pe lista neagră. Kremlinul spune că ţara noastră şi alte 49 de state vor să şteargă Rusia de pe hartă.
O ploaie de rachete a căzut peste Ucraina. 5 oameni au murit în Doneţk şi 3 în Herson, potrivit unui prim bilanţ. Deşi luptele se dau azi în estul Ucrainei, niciun loc din ţară nu mai e sigur.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Ne-am oprit la aproape 20 de kilometri de Kiev. În direcţia aeroportului se aud mai multe rafale de mitralieră, din câte pot să-mi dau seama.
Echipa Observator a ajuns la Hostomel, locul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din acest război. Aici s-a jucat în ultimul an soarta capitalei Kiev.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Bătălia de la Hostomel a fost un pas de cotitură în acest război. Încă din prima zi, ruşii au acaparat aeroportul, aflat la 25 de kilometri de capitala Kiev. Apoi au fost împinşi, două săptămâni mai târziu, de către armata ucraineană. Dar costurile au fost uriaşe. Peste 400 de persoane date dispărute în această localitate. Sute de case distruse.
- O ploaie de rachete a căzut peste Ucraina: cel putin opt morți în Donețk și Herson. Niciun loc din ţară nu mai...
- Drumul sacrificiilor refugiaţilor ucraineni: războiul i-a alungat din case, dar au regăsit liniştea în România....
- Cum încearcă marile puteri ale NATO să încurajeze începerea negocierilor de pace dintre Ucraina şi Rusia....
Copiii îşi văd de jocurile lor în sunetul alarmelor antiaeriene. Dar pentru copii, va fi greu să uite teroarea acelor zile. O mamă îşi plimba copilul de 4 ani, în dimineaţa zilei de 24 februarie 2022, când a început războiul.
Ucraineancă: Noi am înţeles chiar de dimineaţă că a început. Am sperat la ce e mai bun, că totul se va termina rapid, în câteva ore.
Mare parte din oraş e dărâmat.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Totul distrus înăuntru. Absolut tot. Lovit cu rachete probabil. Planşeul cred că a mai rămas deasupra.
La fel sunt multe zone din jurul Kievului.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: La un an de zile de la intrarea ruşilor în Ucraina, cele mai afectate localităţi, Bucha, Irpin, arată în continuare ca după război. Mii de locuinţe sunt în continuare distruse. Oameni care - o parte dintre ei - nu au mai avut unde să se întoarcă.
Discursul ameninţător al Kremlinului
Canada va mai trimite Ucrainei 4 tancuri Leopard 2, iar Statele Unite îşi arată sprijinul prin livrarea altor echipamente militare. Avioanele de luptă F-16 nu sunt, momentan, pe listă.
Joe Biden, preşedintele Statelor Unite: Le trimitem ceea ce armata noastră experimentată crede că (n.r.: Ucraina) are nevoie acum. Nu, nu are nevoie de F-16 acum.
În tot acest timp, în întreaga lume, oamenii au ieşit pe străzile din marile oraşe şi au cerut la unison încetarea focului.
Dar la Kremlin, retorica nu se schimbă. Dimitri Medvedev susţine că România şi alte 49 de state vor să şteargă Rusia de pe pământ şi că se folosesc de războiul din Ucraina pentru a-şi promova obiectivele. Oficialul promite că Rusia va ieşi învingătoare, chiar dacă va fi nevoie să ajungă până la graniţele Poloniei: Este foarte important să atingem toate obiectivele operaţiunii noastre speciale. Să împingem pe cât posibil graniţele care ne ameninţă ţara, chiar dacă acestea sunt graniţele Poloniei. Să punem neo-nazismul la pământ.
Discursul ameninţător e susţinut de acţiuni în teren. Rusia şi-a dublat numărul de nave în Marea Neagră. Cu toate acestea, Kremlinul susţine că Ucraina vrea să înceapă un conflict în Transnistria. Trupele ruse din republica separatistă ar fi în pericol să fie atacate, de armata ucraineană mobilizată la graniţă. Oficialii de la Msocova spun că există un uriaş depozit de muniţie de pe vremea Uniunii Sovietice, chiar la câţiva kilometri de graniţă.
Bogdan Aurescu, ministru de Externe: Suntem preocupaţi profund de ultimele planuri ale Rusiei de a destabiliza această ţară (n.r. Republica Moldova), planuri pe care le condamnăm. În această privinţă, este absolut inacceptabil să vedem o retorică ameninţătoare, precum cea din declaraţia Ministerului de Externe al Rusiei.
Pe fondul ameninţărilor, numeroase ţări din comunitatea internaţională au oferit Republicii Moldova ajutor financiar. Statele Unite vor da 300 de milioane de dolari pentru securitatea energetică a Moldovei, iar Japonia va acorda un ajutor de 100 de milioane de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰