Antena Meniu Search
x

România reacţionează dur după declaraţiile Rusiei privind Transnistria. Mesajul transmis de MAE

În timp ce continuă agresiunea împotriva Ucrainei, Rusia nu încetează să se prezinte drept o victimă şi un factor de pace. Iar în ultimele zile a lansat noi acuzaţii pe această linie: armata ucraineană, susţinută de NATO, ar intenţiona să atace forţele ruse staţionate în Transnistria. Ministerul de externe de la Moscova a avertizat că orice asemenea acţiune va fi tratată ca un atac asupra Rusiei. Răspunsurile au venit prompt, de la Kiev şi Chişinău: nimeni nu are de gând să-i atace pe soldaţii ruşi care, de altfel, se află ilegal în Transnistria. Iar ministerul român de Externe a condamnat sever declaraţiile de la Moscova. 

de Redactia Observator

la 25.02.2023, 08:34

Vezi și

Armata ucraineană ar fi concentrat forţe la graniţa cu Transnistria, susţine guvernul de la Moscova. Trupele ruse din republica separatistă ar fi în pericol să fie atacate. Mai ales cele care păzesc un uriaş depozit de muniţie rămas de pe vremea Uniunii Sovietice, la câţiva kilometri de graniţă. O asemenea acţiune va fi considerată un atac împotriva Federaţiei Ruse, afirmă ministerul de externe de la Moscova. Şi adaugă, pe un ton ameninţător: Avertizăm Statele Unite, NATO şi protejaţii lor ucraineni împotriva oricăror astfel de aventuri. Ucraina respinge acuzaţiile Rusiei, calificate drept o provocare.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Ei (n.r. ruşii) înţeleg foarte bine că noi respectăm integritatea teritorială a Republicii Moldova şi considerăm că teritoriul Transnistriei face parte din teritoriul unui stat independent, Moldova. 

La Chişinău, comunicatul ministerului rus de Externe este calificat drept o operaţiune de dezinformare menită să manipuleze opinia publică. Situaţia din republica Moldova este stabilă, inclusiv în teritoriul controlat de separatiştii de la Tiraspol, precizează reprezentanţii autorităţilor de la Chişinău. Ministerul român de Externe condamnă, la rândul său, afirmaţiile lipsite de temei şi retorica ameninţătoare din comunicatul de la Moscova. 

MAE: Este inacceptabilă încercarea de creare artificială de tensiuni şi destabilizare în regiune

Pe acelaşi subiect

"Propagarea intenţionată de informaţii fără corespondenţă în realitatea de pe teren reprezintă o abordare extrem de periculoasă, în contextul actual de securitate, în care Federaţia Rusă îşi intensifică războiul de agresiune împotriva Ucrainei", a transmis MAE, într-un comunicat de presă. Ministerul mai precizează că este inacceptabilă "această încercare de creare artificială de tensiuni şi destabilizare în regiune şi în legătură cu Republica Moldova". 

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe: Suntem preocupaţi profund de ultimele planuri ale Rusiei de a destabiliza această ţară (n.r. Republica Moldova), planuri pe care le condamnăm. În această privinţă, este absolut inacceptabil să vedem o retorică ameninţătoare, precum cea din declaraţia Ministerului de Externe al Rusiei.     

În această atmosferă tensionată, guvernul de la Chişinău a primit şi o veste bună: Statele Unite îi acordă un ajutor de 300 de milioane de dolari pentru sectorul energetic, grav afectat de războiul din Ucraina. Anunţul a fost făcut de ambasadorul american împreună cu preşedinta Maia Sandu. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » România reacţionează dur după declaraţiile Rusiei privind Transnistria. Mesajul transmis de MAE