Bilanț-record de decese în Rusia într-o singură zi
Rusia a raportat vineri o creștere record a numărului de decese cauzate de noul coronavirus, în 24 de ore, potrivit unui bilanț oficial.
- 232 de pacienți din Rusia au murit din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore.
- Rusia este, în prezent, a treia cea mai afectată țară de pandemia de coronavirus.
Oficialii din domeniul Sănătății au raportat un număr de 4.374 de decese și 387.623 de cazuri de infectări, după ce vineri au fost adăugați la bilanț 232 de pacienți care au murit din cauza COVID-19.
Creşterea numărului de morţi vine în contextul în care Rusia raportează un declin al ratei de infectare, autorităţile pregătind ridicarea măsurilor de izolare care au devastat economia.
Autoritățile au prezis un număr mai mare de decese în luna mai față de luna trecută, atribuind acest lucru deceselor în rândul pacienților care au fost spitalizați în perioada maximă a epidemiei, în urmă cu câteva săptămâni, scrie Gulf Today.
Moscova - cel mai afectat oraș din Rusia - a raportat 2.332 de cazuri noi de infecții cu COVID-19.
În prezent, locuitorii Moscovei sunt sfătuiţi să rămână în casă, cu excepţia ieşirilor absolut necesare, cum ar fi cele pentru a cumpăra alimente, a plimba animalul de companie şi a arunca gunoiul.
Rusia se află pe locul trei în lume al celor mai afectate țări de pandemia de coronavirus, după SUA și Brazilia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰