Rusia își dotează submarinele cu arme supersonice. Rachetele Awangard, Zirkon şi Kinjal, imposibil de oprit cu sistemele de apărare moderne
Forţele navale ruse intenţionează să-şi doteze submarinele cu arme supersonice moderne, a anunţat şeful marinei militare, Nikolai Ievmenov, într-un interviu dat publicităţii vineri, relatează DPA. În prezent, în arsenalul Rusiei se află trei tipuri de rachete supersonice: Awangard, Zirkon şi Kinjal, viteza acestora făcându-le imposibil de oprit de sistemele de apărare anti-aeriană curente, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 17.03.2023, 15:12
- Şoferii rămân cu preţurile uriaşe pe cap, după ce ASF a amânat în ultimul moment plafonarea RCA. Unele voci cer anularea proiectului
- Săptămâna mega-finalei America Express, de duminică 19 Martie, până duminică 26 Martie. Duminică 20.00, Luni, Marți, Miercuri 20.30 și Duminică 20.00 doar pe Antena 1 și AntenaPLAY.
"Să nu aibă nimeni îndoieli că vom face acest lucru", a spus Nikolai Ievmenov într-un interviu publicat în ziarul forţelor armate Krasnaia Zvezda. Amiralul nu a avansat şi o dată pentru dotarea flotei de submarine cu noile rachete. El a declarat că există în prezent zece tipuri de submarine în serviciu.
Rachetele ghidate moderne de tipul Kalibr au fost testate pe submarine de a doua generaţie, a spus el, "iar astăzi toate submarinele în serviciu pot fi echipate cu ele, inclusiv submarinele strategice". Următorul pas va fi trecerea la rachete supersonice, a spus amiralul Ievmenov.
Arsenalul supersonic al Rusiei
Rusia a prezentat până acum trei tipuri de rachete supersonice, Awangard, Zirkon şi Kinjal. Ele sunt considerate în prezent practic de neoprit pentru sistemele de apărare aeriană din cauza vitezei lor foarte mari, notează DPA.
Rachetele Zirkon sunt în prezent lansate de pe nave şi pot fi echipate cu focoase nucleare. Până acum totuşi numai o navă din flota rusă a fost echipată cu ele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!