Rusia nu va opri luptele în Ucraina până când nu obţine ce vrea la negocieri. Kremlinul acuză Europa că vrea continuarea războiului
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni, când se împlinesc 3 ani de război în Ucraina, că Rusia nu va înceta luptele până când negocierile nu vor aduce un rezultat care să corespundă intereselor Moscovei. Totodată Kremlinul a declarat luni că își dorește găsirea unei soluții pentru conflictul din Ucraina prin negocieri cu Statele Unite, acuzând însă Europa că ar susține continuarea ostilităților. Această declarație vine în contextul unei apropieri între Moscova și Washington, favorizată de poziția mai conciliantă adoptată de Donald Trump față de Rusia.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că Rusia nu va înceta ostilitățile în Ucraina până când negocierile de pace nu vor duce la un acord care să satisfacă cerințele Moscovei. Declarația sa vine în contextul în care președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump intenționează să inițieze un dialog pentru încetarea conflictului, relatează AFP.
"Nu vom înceta ostilitățile până când aceste negocieri nu vor duce la un rezultat ferm și de durată care să convină Federației Ruse", a declarat Lavrov presei, în timpul unei vizite oficiale la Ankara, Turcia.
Cerințele Moscovei pentru pace
Moscova cere de facto capitularea armatei ucrainene, cedarea de către Kiev a cinci regiuni ocupate total sau parţial, renunţarea la aderarea la NATO şi instaurarea unor noi autorităţi, scrie AFP.
- Președintele Lituaniei propune aderarea Ucrainei la UE la 1 ianuarie 2030
- Trei ani de război. Von der Leyen, la Kiev: "UE trebuie să accelereze livrarea de arme și muniții către Ucraina"
- Un tratat autentic de pace între Ucraina şi Rusia pare imposibil, spune Cristian Pîrvulescu: Kremlinul nu se va...
- UE deconectează 13 bănci rusești de la SWIFT și interzice importurile de aluminiu din Rusia. Ce conţine al...
- Elveţia ar putea trimte 200 de soldaţi în Ucraina: "Ne va lua între 9 şi 12 luni"
În cadrul aceleiași conferințe de presă, ministrul turc de externe Hakan Fidan a subliniat că orice negocieri de pace între Rusia și Ucraina trebuie să implice ambele părți aflate în conflict.
"În contextul în care intrăm în al patrulea an de război, acordăm o mare importanță noii inițiative americane. Credem că o soluție poate fi găsită doar prin negocieri la care să participe ambele părți", a declarat Fidan.
El a reiterat că Turcia este dispusă să joace rolul de mediator: "Scopul nostru este să punem capăt acestui război devastator cât mai curând posibil și să contribuim la vindecarea regiunii", a adăugat șeful diplomației turce.
Turcia, deși este membră NATO, a reușit să-și mențină relațiile atât cu Moscova, cât și cu Kievul de la începutul conflictului. Ankara furnizează drone de luptă Ucrainei, însă nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.
Kremlinul salută noua abordare a SUA față de Rusia
Tot luni, Kremlinul a transmis că susține și salută noua abordare a Statelor Unite în relația cu Rusia, pe care o consideră diferită față de cea a Europei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat despre comentariile recente ale președintelui american Donald Trump, care l-a criticat pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski și a sugerat că Kievul ar fi inițiat războiul.
În răspuns, Peskov a declarat că Moscova speră ca Washingtonul să analizeze "pe deplin cauzele profunde ale conflictului din Ucraina", subliniind că acest lucru este esențial pentru a ajunge la o soluție diplomatică.
Kremlinul acuză Europa că vrea continuarea războiului
Kremlinul susţine că își dorește găsirea unei soluții pentru conflictul din Ucraina prin negocieri cu Statele Unite, acuzând însă Europa că ar susține continuarea ostilităților.
Această declarație vine în contextul unei apropieri între Moscova și Washington, favorizată de poziția mai conciliantă adoptată de Donald Trump față de Rusia.
"Europenii continuă să creadă că războiul trebuie să continue", a declarat Dmitri Peskov, într-un briefing de presă la care au participat și jurnaliști ai AFP.
"Această convingere a europenilor este în total contrast cu dorința de a ajunge la un acord privind Ucraina, lucru pe care îl discutăm în prezent cu americanii", a adăugat Peskov, cu ocazia împlinirii a trei ani de la invazia rusă în Ucraina.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰