Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia profită de prietenia "fără limite" cu Beijingul pentru a-și vinde petrolul. Importurile de țiței rusesc, mai mari cu 22% față de anul trecut

Importurile de ţiţei rusesc ale Chinei au crescut în septembrie cu 22% faţă de perioada similară din 2021, arată datele oficiale publicate luni, însă Arabia Saudită rămâne principalul furnizor. Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova, astfel încât preţurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ. Dar, în urma întâlnirii dintre oficialii ruşi şi chinezi, cele două ţări au anunţat că prietenia lor "nu are limite", notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 24.10.2022 , 12:30

Petrolier
Importurile de petrol rusesc ale Chinei mai mari cu 22% față de anul trecut - Profimedia

Datele Administraţiei Vămilor din China arată că importurile de petrol rusesc, inclusiv livrările prin conducta East Siberia Pacific Ocean (ESPO) şi cele pe mare din porturile ruseşti, au totalizat 7,46 milioane de tone luna trecută.

Cantitatea din septembrie, echivalentul a 1,82 milioane de barili pe zi (bpd), este mai mică decât nivelul de 1,96 milioane bpd din august şi este sub nivelul record din mai, de aproape două milioane bpd.

Saudiții, principalul furnizor de țiței al Chinei

Articolul continuă după reclamă

Importurile din Arabia Saudită, principalul furnizor al Chinei, au ajuns la 7,53 milioane tone, sau 1,83 milioane bpd, faţă de nivelul din august, de 1,99 milioane bpd, şi sunt cu 5,4% mai scăzute decât în septembrie 2021. De asemenea, Arabia Saudită rămâne principalul furnizor al Chinei şi în primele nouă luni din 2022, cu 65,84 milioane de tone de petrol, faţă de 64,26 milioane de tone din Rusia.

Datele Administraţiei Vămilor din China arată că importurile din Malaezia, deseori folosită ca punct de transfer în ultimii doi ani pentru petrolul provenit din Iran, Venezuela şi, mai recent, din Rusia, s-au dublat, ajungând la un nou nivel record, de 4,05 milioane tone în septembrie, depăşind precedentul record din august, de 3,37 milioane tone.

În plus, China a primit din SUA aproximativ 795.000 tone de ţiţei, după zero importuri în august. Nu au fost raportate importuri de petrol din Venezuela sau Iran. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Ştiri externe » Rusia profită de prietenia "fără limite" cu Beijingul pentru a-și vinde petrolul. Importurile de țiței rusesc, mai mari cu 22% față de anul trecut