Rusia vrea să rezolve "problema" Ucrainei cu SUA "ca între băieţi". Lavrov: "Am bătut palma"
Rusia aplică în diplomaţie strategia de stradă, "ca între băieţi", potrivit lui Serghei Lavrov. Ministrul rus de Externe vrea să rezolve "problema Ucraina" cu SUA, dar afirmă că partea americană nu şi-a respectat cuvântul dat.
"Suntem obișnuiți să facem lucrurile, s-ar putea spune, într-un mod nobil, sau, s-ar putea spune, 'de băieți', ceea ce, în esență, înseamnă același lucru", a declarat Lavrov pentru BBC. Întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Donald Trump de la Anchorage de anul trecut a fost în această direcţie, dar partea americană nu şi-a respectat angajamentele luate atunci. Potrivit ministrul rus de la Externe, la Anchorage s-au stabilit condiţiile pentru încheierea războiului: "Am bătut palma".
Ulterior, susţine Lavrov, Donald Trump s-a răzgândit şi s-a lăsat convins de Volodimir Zelenski şi de liderii europeni să continue conflictul. Semnalul clar în acest sens a fost dat de declaraţia lui Marco Rubio, şeful Departamentului de Stat, care a spus că trebuie căutate "noi abordări". Lavrov a recunoscut totuşi că imediat după întrevederea celor doi preşedinţi, Putin i-a transmis că Trump a calificat drept "complexă" trecerea întregului teritoriu al Donbasului sub administraţia totală a Rusiei.
De asemenea, Lavrov a spus că Trump l-a asigurat pe Putin că Zelenski va face exact aşa cum îi spune el. "Ei bine, nu a fost aşa. Băiatul a spus, băiatul a făcut. Noi am spus că suntem gata. Dar, din partea cealaltă, această abordare a fost modificată", a mai declarat ministrul rus de Externe.
