Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rușii susțin că au străpuns liniile ucrainene în Zaporojie, Kievul neagă. Anunțul a fost făcut înainte de apelul Trump-Putin

Ministerul rus al Apărării a declarat luni, 17 martie, că armata rusă a spart liniile de apărare ucrainene pe frontul de sud, din regiunea Zaporojie și a capturat satul ucrainean Stepove. Un purtător de cuvânt al Forțelor Ucrainene, Vladislav Voloșin, a respins informația. Este vorba de zona frontului unde armata ucraineană a lansat contraofensiva eșuată din 2023.

de Redactia Observator

la 17.03.2025 , 21:59

Rușii au anunțat că au străpuns liniile ucrainene în Zaporojie, Kievul a negat. Care este situația pe frontul de sud Pod distrus în Pokrovsk în regiunea Donețk - Ucraina - 17 martie 2025 - Profimedia

Război în Ucraina. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat luni că trupele sale au străpuns liniile ucrainene și au cucerit satul Stepove, în sudul Ucrainei. Militarii ruși au străpuns o parte din liniile ucrainene la mai puțin de 50 de kilometri sud-est de orașul Zaporojie, potrivit oficialilor de la Moscova și bloggerilor militari ruși, citați de Reuters.

Unul dintre cei mai influenți bloggeri militari ruși, Iuri Podoliaka, a declarat că forțele rusești au pătruns și în satul Mali Șcerbaci (Mali Shcherbaky) din apropiere. "Unitățile noastre au străpuns prima linie de apărare în direcția Zaporojie", a relatat pe Telegram Podoliaka.

Rușii spun că au străpuns liniile ucrainene în Zaporojie

Articolul continuă după reclamă

Stepove, cu o populație de 118 persoane înainte de război, este situată la 5 kilometri de satele Piatîcatî (Pyatykhatky) și Mali Șcerbaci. Toate cele trei așezări au fost sub ocupație rusă în 2022 și 2023.

Pe acelaşi subiect

Rușii și-au anunțat avansul aici înainte ca președintele rus, Vladimir Putin, și președintele american, Donald Trump, să discute telefonic despre acordul temporar de încetare a focului de 30 de zile între Rusia și Ucraina. Una dintre temele discuției ar fi controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, ocupată de ruși din 2022.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Voloșin, a declarat pentru Kyiv Independent că forțele ucrainene nu au pierdut teren pe frontul din Zaporojie. "Aceasta este o metodă de război informațional - inamicul susține că este acolo înainte de a intra. Nu confirm informațiile conform cărora Rusia a intrat în așezările Stepove și Mali Șcerbaci și le-a luat sub control", a spus Voloșin.

"Luptele acerbe continuă în această zonă. Inamicul încearcă să schimbe configurația liniei de luptă în favoarea sa. În total, șase atacuri au fost înregistrate în direcția orașului Orihiv în ultima zi. Alaltăieri au fost 19", a adăugat Voloșin.

Potrivit lui Voloșin, din martie, forțele ruse și-au intensificat atacurile în regiunea Zaporojie. De la începutul primăverii, au existat peste 130 de atacuri numai în direcța Orihiv. Armata ucraineană a avertizat în toamna anului 2024 că forțele ruse se adună în regiunea Zaporojie în pregătirea unei ofensive în sud. În jurul orașului Zaporojie au fost construite fortificații puternice de teama unei noi ofensive, potrivit presei ucrainene. 

Zona de lângă Stepove a fost principala axă a contraofensivei ucrainene din 2023, care a dus la eliberarea satului Robotîne, unde trupele ucrainene s-au blocat fără un progres major.

În ultimele săptămâni, trupele Moscovei i-au împins pe ucraineni în regiunea rusă Kursk. Dacă la apogeul ofensivei, forțele ucrainene controlau aproximativ 1000 de km pătrați de teritoriu rus, duminică, ucrainenii mai aveau sub control în jur de 96 de km pătrați, de-a lungul frontierei de stat, potrivit lui Pasi Paroinen, un analist militar din cadrul grupului Black Bird Group, cu sediul în Finlanda.

De la începutul anului, forțele Kievului au reușit să oprească tentativele armatei ruse de a încercui pe flancuri orașul Pokrovsk, aflat în Donețk. În această direcție, forțele ucrainene i-au împins chiar pe ruși, limitat din câteva puncte, dar linia de front continuă să rămână fluidă.

Forțele ucrainene au obținut progrese limitate și mai la nord de Pokrovsk, în orașul Torețk, un important centru minier din estul Ucrainei, care avea o populaţie de 30.000 de locuitori înainte de război.

Deși armata rusă l-a anunțat cucerit pe 7 februarie, ucrainenii au reușit să se infiltreze și să-i împingă pe ruși până în centrul orașului.  

DeepState, un proiect ucrainean care publică hărți detaliate, analize și actualizări în timp real despre războiul din Ucraina, a transmis luni că nu a fost lansată o contraofensivă ucraineană și că situația de la Torețk rămâne dinamică și haotică, iar linia frontului nu este statică. Ei au mai precizat că rușii au rotit trupe aici aducând Divizia 150 de puști motorizate.

Bloggerii militari ruși au susținut luni că forțele ruse au făcut progrese în ultimele 24 de ore în recucerirea părților pierdute ale orașului și au împins în mare parte forțele ucrainene din cartierele nordice.

Kostiantînivka, Pokrovsk şi Sloviansk (ultimul avea 100.000 de locuitori înainte de război) sunt ultimele mari centre urbane pe care ruşii nu le-au cucerit încă în Doneţk. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Banca Europeană a scăzut dobânda. Vă gândiţi să faceţi un credit în Euro?
Observator » Ştiri externe » Rușii susțin că au străpuns liniile ucrainene în Zaporojie, Kievul neagă. Anunțul a fost făcut înainte de apelul Trump-Putin