Observator » Ştiri externe » Ruşii şi-au prezentat propriul HIMARS. De ce e capabil Vozrozhdenie, primul astfel de sistem din dotarea Armatei

Video Ruşii şi-au prezentat propriul HIMARS. De ce e capabil Vozrozhdenie, primul astfel de sistem din dotarea Armatei

Ruşii şi-au prezentat propriul HIMARS. De ce e capabil Vozrozhdenie, primul astfel de sistem din dotarea Armatei - Captura YouTube
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 01.03.2024, 15:45 | Modificat la 01.03.2024, 15:47

Ruşii au prezentat cu fast Vozrozhdenie, o versiune proprie a HIMARS-ului american. Publicaţia Militarnyi scrie că Vozrozhdenie este primul sistem de acest fel din dotarea armatei ruse.

La prezentarea oficială a noului sistem a fost prezent şi Serghei Şoigu, ministrul Apărării din Rusia, care a vizitat fabrica NPO Splav din Tusla. Vozrozhdenie are o construcţie modulară şi poate lansa rachete de diferite calibre, preîncărcate, exact aşa cum funcţionează HIMARS-ul american.

Singurul "minus" faţă de HIMARS-ul american

Până acum, toate MLRS-ul ruseşti trebuiau încărcate manual, tub cu tub. De pe Vozrozhdenie se pot lansa rachete folosite la toate celelalte lansatoare din dotarea armatei ruse cum ar fi BM-27 Uragan, TOS-1 Buratino, TOS-1A Solntsepek sau TOS-2 Tosochka. Potrivit specificaţiilor făcute publice chiar de producător, noul lansator nu permite deocamdată folosirea de rachete balistice, aceasta fiind singura diferenţă faţă de HIMARS.

Articolul continuă după reclamă

Lansatorul folosit la prezentare este doar un prototip, dar producătorul NPO Splav promite că producţia va începe în prima jumătate a acestui an. Asta înseamnă că noul lansator va intra efectiv în dotarea armatei ruse la finalul anului, cel mai devreme, dacă nu cumva chiar anul viitor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările