Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandal la procesul Mineriadei! Miron Cozma a fost întâmpinat cu reproșuri de martorii din fața tribunalului

Spiritele s-au încins la al doilea termen al Dosarului Mineriada.

de Redactia Observator

la 29.03.2018 , 22:21

Spiritele s-au încins la al doilea termen al Dosarului Mineriada. Între Miron Cosma, singurul inculpat prezent la audieri, şi victimele mineriadelor s-au aruncat vorbe grele.

Prezenţa lui Miron Cozma a încins spiritele printre victimele mineriadelor, care s-au grăbit să-l taxeze. Printre reproşurile martorilor prezenţi la proces, Cosma nu a ratat ocazia să spună că nu se teme de Justiţie, dar nici de închisoare.

Dar nu a făcut decât să îi agite şi mai mult pe cei din sală. Era nevoie de un spaţiu încăpător pentru acest proces. Aşa a fost aleasă Sala de festivităţi a Tribunalului Bucureşti. Peste 1.300 de martori urmează să apară în faţa judecătorului. 

Vezi și

Victimele mineriadei se tem că procesul ar putea dura foarte mult.

Sunt 14 inculpaţi în Dosarul Mineriadei. Printre ei se numără Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Scandal la procesul Mineriadei! Miron Cozma a fost întâmpinat cu reproșuri de martorii din fața tribunalului