Antena Meniu Search
x

Secretar de stat american: ''China acţionează într-o manieră mai represivă pe teritoriul ei şi mai agresivă în străinătate''

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat, într-un interviu difuzat duminică de CBS, că China sfidează ordinea mondială acţionând într-o manieră "mai represivă" şi "mai agresivă", potrivit AFP.

Andreea Anghel
de Andreea Anghel

la 03.05.2021, 09:23

Secretarul de stat american Antony Blinken
Secretarul de stat american Antony Blinken - Profimedia Images
  • Secretar de stat american: ''China acţionează într-o manieră mai represivă pe teritoriul ei şi mai agresivă în străinătate''

"Ceea ce am văzut în ultimii ani, este că China acţionează într-o manieră mai represivă pe teritoriul ei şi mai agresivă în străinătate. Este un fapt", a declarat Antony Blinken, întrebat în emisiunea "60 Minutes" de la postul american CBS.

China este "singura ţară din lume care are capacitatea militară, economică, diplomatică de a submina sau a contesta ordinea bazată pe reguli pe care o considerăm atât de dragă şi pe care suntem hotărâţi să o susţinem", a continuat şeful diplomaţiei americane. 

"Dar vreau să fiu foarte clar...Obiectivul nostru nu este de a opri China, de a o frâna, de a o limita; este de a menţine această ordine bazată pe regulile pe care China le sfidează"

Joe Biden, pregătit "să apere interesele americanilor''

Aceste aluzii vin după ce preşedintele american Joe Biden a asigurat miercuri, în prima alocuţiune în Congres, că nu "caută conflictul cu China", dar este pregătit "să apere interesele americanilor în toate domeniile"

Tensiunile dintre cele două puteri au fost recurente în ultimii ani. Forţele armate chineze şi americane rivalizează pentru influenţă în Asia-Pacific, în special în Marea Chinei Meridionale şi în apropierea Taiwanului.               

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Secretar de stat american: ''China acţionează într-o manieră mai represivă pe teritoriul ei şi mai agresivă în străinătate''