Siria: Preşedintele a decretat amnistie generală pentru dezertorii din armată
Președintele sirian, Bashar Al-Assad, a decretat sâmbătă amnistie generală pentru dezertorii din armată și pentru toți cei care au refuzat să-și efectueze serviciul militar în Siria, țară cuprinsă de război, au anunțat media siriene

Aceasta este a doua oară în decurs de peste un an când președintele sirian decretează o astfel de amnistie, care se aplică cu condiția ca dezertorii să se predea în decurs de o lună dacă sunt în țară și în două luni dacă sunt în străinătate, scrie Agepres.
Armata siriană, una dintre cele mai mari din regiune, a fost suprasolicitată de o insurgență ce durează de patru ani, în cursul căreia a luptat pe mai multe fronturi, împotriva rebelilor islamiști și a militanților jihadiști ultraradicali, care au cucerit vaste zone din teritoriul țării. Mulți tineri au părăsit țara sau au evitat înrolarea în armată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰