Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șoferul român în camionul căruia au fost filmați 25 de oameni aproape morți, în Olanda, a fost achitat

Șoferul român în camionul căruia au fost filmați 25 de oameni aproape morți, în Olanda, a fost achitat de instanță. Liviu, care a fost reținut după descoperirea din semiremorca frigorifică, se poate întoarce acasă după 8 luni de detenție.

de Cosmin Stăniloiu

la 27.07.2020 , 17:40

Șofer român 25 de oameni au fost salvați ca prin minune de la moarte sigură - ad.nl
  • 6 dintre cei 25 de migranți era minori.
  • O parte dintre ei erau deja inconștienți când au fost salvați.

Liviu S. (40 de ani), șoferul român în camionul căruia au fost descoperiți 25 de migranți mai mult morți decât vii a fost achitat de o instanță olandeză, într-un proces în care procuratura a cerut o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru el.

În sala de judecată, șoferul român a izbucnit în plâns și a povestit că acasă, în România, îl așteaptă fiica lui care are pneumonie, fiul care are probleme cu vederea și soacra, care s-a înbolnăvit de cancer.

Pe un feribot care a plecat din Vlaardingen, 25 de migranți au fost mai aproape de moarte ca niciodată, în noiembrie 2019. Închiși de 10 ore într-o semiremorcă frigorifică, oamenii au rămas fără oxigen și au început să urle, să bată în pereți și să strige după ajutor.

Articolul continuă după reclamă

Feribotul s-a întors în Olanda și acolo polițiștii și salvatorii chemați de urgență au deschis ușile. Imaginile filmate atunci au fost făcute publice la începutul acestei luni, fiind cutremurătoare.

Pe acelaşi subiect

Tot atunci, procurorii au cerut 10 ani de închisoare pentru Liviu S., dar judecătorul a considerat că șoferul român e nevinovat. El a stat 8 luni în închisoare, dar a negat ăermanent că ar fi avut cunoștință despre prezența migranților în semiremorca lui.

A povestit că a mers și a luat semiremorca de la un procesator de carne din Germania, sigilată, și că cel mai probabil migranții erau deja închiși acolo, iar el n-a avut habar de asta.

Dintre cei 25 de refugiați, șase erau minori în momentul incidentului. E vorba despre persoane de naționalitate irakiană și kuweitiană. Când ofițerii au deschis semiremorca, unii migranți erau deja inconștienți. Alții erau conștienți, dar nu mai puteau sta pe picioarele lor, scrie ad.nl.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Șoferul român în camionul căruia au fost filmați 25 de oameni aproape morți, în Olanda, a fost achitat