Antena Meniu Search
x

Stadionul de fotbal din Indonezia, unde a avut loc tragedia în care 133 de oameni şi-au pierdut viaţa, va fi demolat. Peste 40 de copii, printre victime

Stadionul de fotbal indonezian unde o busculadă a ucis 133 de persoane va fi demolat şi reconstruit, a declarat, marţi, preşedintele Joko Widodo, în timp ce şeful FIFA s-a angajat să ajute la "reformarea şi transformarea" sportului în această ţară, transmite AFP.

de Redactia Observator

la 19.10.2022, 10:33

Stadionul de fotbal din Indonezia, unde a avut loc tragedia în care 133 de oameni şi-au pierdut viaţa, va fi demolat - Profimedia

Gianni Infantino s-a întâlnit cu Widodo în capitala Jakarta, la puţin peste două săptămâni de la tragedie şi cu un an înainte de organizarea Cupei Mondiale Under-20 în această ţară din Asia de Sud-Est. Mai mult de 40 de copii s-au numărat printre cei ucişi în oraşul Malang, în Java de Est, la 1 octombrie, în ceea ce Infantino a descris drept "una dintre cele mai întunecate zile pentru fotbal". 

Cea mai mică victimă, un copil de 2 ani

După ce suporterii au invadat terenul la finalul unui meci de campionat dintre Arema FC şi rivalii de la Persebaya Surabaya, poliţia a tras cu gaze lacrimogene în tribunele pline, provocând o debandadă

"Pentru stadionul Kanjuruhan din Malang, îl vom demola şi reconstrui în conformitate cu standardele FIFA", a declarat Widodo reporterilor. 

Pe acelaşi subiect

El a precizat că stadionul de înlocuire va avea "facilităţi adecvate care pot asigura siguranţa atât a jucătorilor, cât şi a suporterilor". 

"Vom reforma şi vom transforma fotbalul din această ţară", a adăugat Infantino, flancându-l pe Widodo. 

Asigurările sale au venit în timp ce oficiali ai spitalului au anunţat că un bărbat de 33 de ani a murit din cauza rănilor suferite în urma zdrobirii, ceea ce a dus bilanţul confirmat la 133 de morţi

"Ceea ce pot garanta tuturor oamenilor din Indonezia: FIFA este aici cu voi, FIFA este aici pentru a rămâne, FIFA este aici pentru a lucra într-un parteneriat foarte strâns cu guvernul, cu Confederaţia Asiatică de Fotbal şi cu federaţia din Indonezia", a declarat Infantino. 

El a adăugat că principalul obiectiv va fi îmbunătăţirea operaţiunilor pe stadioane şi a comportamentului fanilor, precum şi crearea de programe pentru fotbal în şcoli. 

"Ne vom aduce experţii noştri, vom ajuta şi vom investi şi ne vom asigura că Indonezia va străluci pe scena fotbalului mondial". 

Decizia FIFA după tragedia de la meciul din Indonezia

Widodo a declarat că a fost de acord cu FIFA "cu privire la o transformare completă a fotbalului indonezian pentru a se asigura că toate aspectele meciurilor respectă standardele internaţionale de siguranţă". 

Porţile stadionului Kanjuruhan, cu o capacitate de 42.000 de locuri, inaugurat în 2004, erau suficient de mari pentru a încăpea doar două persoane deodată, iar unele nu erau deschise când s-a produs dezastrul, au declarat oficialii. 

Infantino a declarat că FIFA va colabora cu guvernul indonezian pentru a se asigura că Cupa Mondială Under-20 se poate desfăşura în siguranţă. Turneul este programat să aibă loc în mai-iunie 2023, în mai multe oraşe din această naţiune arhipelag. 

Trei ofiţeri de poliţie, printre cele şase persoane care au fost inculpate în urma tragediei

Un grup de anchetă a cerut şefului federaţiei de fotbal din ţară şi tuturor membrilor comitetului executiv să demisioneze.  De asemenea, s-a constatat că mai mult de trei ore de înregistrări de pe camerele de supraveghere din holul principal şi din zona de parcare a stadionului au dispărut. 

Reprezentanţi ai FIFA şi ai Confederaţiei Asiatice de Fotbal (AFC) se află la Jakarta de săptămâna trecută pentru a investiga cele întâmplate, împreună cu Federaţia Naţională de Fotbal şi cu guvernul. 

Widodo a suspendat toate meciurile de fotbal până la finalizarea anchetei şi a ordonat o revizuire a siguranţei tuturor stadioanelor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Observator » Stiri externe » Stadionul de fotbal din Indonezia, unde a avut loc tragedia în care 133 de oameni şi-au pierdut viaţa, va fi demolat. Peste 40 de copii, printre victime