Studiu: Persoanele vindecate de COVID au până la şase luni imunitate, după infecţie
Persoanele care s-au îmbolnăvit de COVID-19 sunt foarte puţin susceptibile să se îmbolnăvească din nou în următoarele şase luni, arată un studiu al Universităţii britanice Oxford.
- Pacienții COVID prezită până la şase luni imunitate, după ce au trecut prin boală.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Cercetările Oxford au la bază un studiu realizat perioada în aprilie - noiembrie 2020 asupra unui număr de 12.180 de îngrijitori angajaţi în spitale universitare Oxford. Aceștia au fost testaţi cu regularitate, pentru a se determina dacă aveau anticorpi şi dacă aveau COVID-19, scrie News.ro.
”Acest studiu, aflat în continuare în curs, care implică o largă cohortă de îngrijitori, a arătat că o infecţie cu COVID-19 oferă o protecţie contra unei reinfectări majorităţii oamenilor pe o perioadă de cel puţin şase luni”, anunţă într-un comunicat unul dintre autori, profesorul David Eyre, de la Departamentul Nuffield de Sănătatea Popuaţiei al Universităţii Oxford.
”Nu am găsit nicio infecţie simptomatică la pacienţii care au fost testaţi povitiv cu anticorpi, în timp ce 89 dintre cei care au fost testaţi negativ (cu anticorpi) au contractat virusul” şi prezentau simptome, a precizat el.
”Aceasta este o veste foarte bună, pentru că putem fi siguri că, cel puţin pe termen scurt, majoritatea persoanelor care contractează COVID-19 nu-l vor mai avea”, a comentat el.
”Nivelul anticorpilor scade în timp, însă acest ultim studiu arată că există o anumită imunitatea la cei care au fost infectaţi”, declară profesorul.
În total, 1.246 de îngrijitori erau pozitivi cu anticorpi, însă niciunul dintre ei nu a făcut o nouă infecţie cu covid-19 cu simptome.
Trei îngrijitori care aveau anticorpi au fost testaţi pozitiv cu covid-19, însă erau sănătoşi şi nu prezentau simptome ale bolii.
Prin comparaţie, 76 de angajaţi fără anticorpi au fost testaţi potiv cu covid-19.
Cercetătorii îşi vor continua studiul asupra subiecților, pentru a vedea ”cât timp durează protecţia şi dacă o infecţie anterioară afectează gravitatea infecţiei, în cazul în care se infectează din nou”, a anunţat Eyre.
Alt studiu britanic - realizat de Imperial College of London şi Iinstitutul Ipsos Mori şi publicat luna trecută - arăta că imunitatea dobândită de către persoane vindecate de covid-19 scade ”destul de rapid”, mai ales la bolnavii asimptomatici, şi poate dura doar câteva luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰