Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SUA aprobă vânzarea a 200 de rachete de atac şi apărare Finlandei

SUA au aprobat vânzarea a 200 de rachete de atac şi de apărare Finlandei, ţară care nu este membră NATO şi situată la graniţa cu Rusia.

de Redactia Observator

la 06.02.2018 , 07:44

SUA au aprobat vânzarea a 200 de rachete de atac şi de apărare Finlandei, ţară care nu este membră NATO şi situată la graniţa cu Rusia, pentru suma de peste 700 de milioane de dolari, a anunţat luni Departamentul de Stat, relatează AFP.

   Departamentul de Stat american a aprobat simultan două vânzări către Finlanda: cea de aproximativ 132 de rachete sol-mare Harpoon, care urmează să fie îmbarcate la bordul unor nave de război finlandeze sau desfăşurate pe baterii de apărare în zonele de coastă, şi cea de 68 de rachete antirachetă 'SeaSparrow' destinate noii generaţii de nave cu care marina finladeză urmează să se doteze până în 2020.

   Harpon, în valoare de 622 milioane de dolari, sunt rachete de atac anti-navă cu rază lungă de acţiune, fabricate de firma americană Boeing, 'care vor întări capacităţile de apărare ale liniilor maritime' ale Finlandei, se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

   Este pentru prima dată când Finlanda achiziţionează acest tip de rachete 'dar nu va avea nicio dificultate să le integreze' în capacităţile sale de apărare, a adăugat Departamentul de Stat.

   Această vânzarea către Finlanda, ţară UE care are cea mai lungă frontieră cu Rusia, survine în timp ce relaţiile dintre Moscova şi Vest sunt la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri externe » SUA aprobă vânzarea a 200 de rachete de atac şi apărare Finlandei