Galerie foto Tatăl lui Luis Diaz, eliberat de gruparea de gherilă columbiană care l-a răpit în urmă cu aproape două săptămâni
Tatăl fotbalistului Luis Díaz, a fost eliberat de luptătorii de gherilă care l-au răpit în urmă cu 13 zile, susţin sursedin poliţia columbiană. Luis Manuel Díaz a fost predat oficialilor ONU și preoţilor Bisericii Catolice de către membrii Armatei de Eliberare Națională. El a fost răpit pe 28 octombrie în orașul natal al familiei, Barrancas. Mama fotbalistului a fost la rândul ei luată, dar a fost eliberată la câteva ore, transmite BBC.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Presa locală a declarat că tatăl lui Luis Díaz a fost dus cu un elicopter militar în orașul Valledupar, unde va fi supus unui examen medical înainte de a se întoarce la familia sale. De asemenea, jurnaliştii columbieni susţin faptul că acesta s-ar afla într-o stare bună de sănătate și că nu ar fi prezentat urme care să indice că ar fi fost maltratat.
Tatăl internaţionalului columbian Luis Diaz, fotbalistul echipei FC Liverpool a fost ostaticul ELN, ultima grupare de gherilă activă în Columbia, cu care guvernul poartă negocieri de pace.
"Astăzi ştim oficial că răpirea a fost efectuată de o unitate aparţinând ELN", a declarat Otty Patino, negociator oficial al guvernului cu cel mai mare grup rebel de pe continent.
Luis Manuel Diaz (56 de ani), tatăl fotbalistului, şi soţia sa Cilenis Marulanda, care de atunci a fost eliberată, au fost răpiţi pe 28 octombrie dintr-o benzinărie din Barrancas, oraşul natal al familiei, aflat lângă graniţa cu Venezuela (nord-est), de bărbaţi înarmaţi care circulau pe motociclete. Potrivit autorităţilor, răpitorii nu au contactat familia pentru a cere bani în schimbul eliberării ostaticului, despre care procurorul general Francisco Barbosa a spus că "ar putea fi" în Venezuela.
- "Cu fiecare secundă, cu fiecare minut, suferinţa noastră creşte". Luis Diaz îi imploră pe cei care i-au răpit...
- Liderul grupării care l-a răpit pe tatăl lui Luis Diaz în Columbia recunoaşte că au făcut o "greşeală"....
- Tatăl lui Luis Diaz, de negăsit. Autoritățile se tem că cei care l-au răpit vor să-l introducă ilegal în...
Istoria grupării care l-a răpit pe tatăl lui Luis Diaz
ELN operează în aceste teritorii de frontieră care sunt un refugiu şi pentru dizidenţii din gherilele FARC, care nu au semnat acordul de pace din 2016, precum şi pentru grupuri paramilitare şi criminale de drept comun.
În şase decenii de conflict civil, Columbia a înregistrat aproximativ 38.000 de răpiri, în principal de către grupuri armate care îşi finanţează operaţiunile graţie banilor din răscumpărări şi trafic de droguri. Columbia este principalul producător de cocaină din lume.
În primele zile ale căutării tatălui lui Luis Diaz au fost implicaţi cel puţin 200 de poliţişti, soldaţi, membri de comando-uri, cartografi şi piloţi de avioane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰