Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Putin şi "dragul prieten" Xi, mesaj indirect pentru SUA după învestirea lui Trump: Relațiile dintre China și Rusia, la noi culmi

Vladimir Putin şi Xi Jinping au intrat în teleconferință la câteva ore după învestirea lui Donald Trump. Kremlinul a publicat filmări ale conversației. Xi Jinping a declarat că este pregătit să lucreze cu Moscova pentru a duce relațiile dintre China și Rusia la noi culmi și pentru a "confrunta incertitudinea externă". Iar liderul rus a transmis că Rusia şi China au legături autonome, independente de factorii politici interni și de situația globală actuală. 

de Redactia Observator

la 21.01.2025 , 14:34

Președintele chinez Xi Jinping a vorbit marți cu omologul său rus Vladimir Putin prin videoconferință, a anunțat televiziunea de stat chineză CCTV, fără a oferi detalii suplimentare. Separat, Kremlinul a publicat filmări cu conversația celor doi lideri şi a anunțat că Vladimir Putin a pledat pentru dezvoltarea în continuare a parteneriatului lor strategic. Convorbire a avut loc la doar câteva ore după ce Donald Trump a fost învestit ca cel de-al 47-lea președinte al SUA.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Noi culmi și legături autonome. Despre ce au vorbit Putin și Xi Jinping

Articolul continuă după reclamă

Putin i-a făcut cu mâna lui Xi și i s-a adresat președintelui chinez cu "prieten drag", afirmând că dorește să prezinte "noi planuri pentru dezvoltarea parteneriatului cuprinzător și a cooperării strategice ruso-chineze". "Sunt de acord cu dumneavoastră că cooperarea dintre Moscova și Beijing se bazează pe o puternică asemănare a intereselor naționale și pe o convergență de opinii cu privire la ceea ce ar trebui să fie relațiile dintre marile puteri", i-a transmis Putin lui Xi.

Pe acelaşi subiect

Putin a subliniat că relațiile dintre Rusia și China sunt independente de condițiile globale sau factori politici interni. Comerțul dintre cele două țări a crescut cu 7%, atingând aproape 245 de miliarde de dolari în 2024, conform statisticilor chineze. "Ne construim legăturile pe bază de prietenie, încredere și sprijin reciproc, egalitate și beneficii reciproce. Aceste legături sunt autonome, independente de factorii politici interni și de situația globală actuală", a mai spus Putin.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Xi Jinping a declarat că Beijingul intenționează să ducă relațiile cu Rusia "la noi culmi" în 2025, pentru stabilitate și prosperitate comună.

Rusia, care poartă un război împotriva Ucrainei sprijinită de NATO, și China - aflată sub presiunea unui efort concertat al SUA de a contracara puterea sa militară și economică în creștere - au găsit din ce în ce mai mult o cauză geopolitică comună, notează Reuters.

Putin și Xi, care au reacționat împotriva a ceea ce ei numesc umilințele percepute ale prăbușirii Uniunii Sovietice în 1991, în cazul liderului rus, și ale secolelor de dominație colonială europeană asupra Chinei, în cazul liderului chinez, au încercat să prezinte Occidentul ca fiind decadent și în declin.

SUA consideră China cel mai mare concurent, iar Rusia, cea mai mare amenințare

Statele Unite consideră China drept cel mai mare concurent al lor, iar Rusia, drept cea mai mare amenințare la adresa statului național. Fostul președinte american Joe Biden a declarat că democrațiile lumii se confruntă cu o provocare din partea "autocrațiilor" precum China și Rusia.

Beijingul se prezintă drept neutru în ceea ce privește războiul în Ucraina și susține oficial o "reglementare politică" a conflictului declanșat de invazia rusă în februarie 2022. China rămâne însă un partener economic și politic cheie al Moscovei și nu a condamnat niciodată conflictul, ceea ce i-a făcut pe liderii din NATO să considere că Beijingul joacă un "un rol determinant" în războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, notează AFP.

Cei doi șefi de stat afișează o relație apropiată, Xi calificându-l pe omologul său rus "cel mai bun prieten", în timp ce Putin îl prezintă pe președintele chinez drept "partener de încredere". În mesajul de Anul Nou adresat liderului de la Kremlin, Xi Jinping s-a angajat să susțină "pacea mondială", potrivit CCTV. "În fața unor schimbări rapide nemaivăzute de un secol și cu o situație internațională turbulentă, China și Rusia continuă să avanseze împreună pe calea justă a nealinierii și a nonconfruntării", a afirmat Xi, potrivit televiziunii de stat chineze

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde petreceţi minivacanţa de Mica Unire?
Observator » Ştiri externe » Putin şi "dragul prieten" Xi, mesaj indirect pentru SUA după învestirea lui Trump: Relațiile dintre China și Rusia, la noi culmi