Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials, a murit ”după o scurtă suferință”. Avea 63 de ani

Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials, a murit la vârsta de 63 de ani, după o ”scurtă suferință”. Vestea tristă a fost făcută pe rețelele de socializare, de colegii lui de trupă.

de Redactia Observator

la 20.12.2022 , 09:48

Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials, s-a stins din viață la 63 de ani - Profimedia

Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials, a murit la vârsta de 63 de ani, a anunţat luni grupul de ska fondat la sfârşitul anilor 1970, care a lansat anul trecut un album de cover-uri, informează AFP, citat de Agerpres.

"Cu mare tristeţe anunţăm decesul, după o scurtă suferinţă, al lui Terry, prietenul nostru minunat, fratele nostru şi unul dintre cei mai străluciţi cântăreţi, compozitori şi textieri pe care această ţară i-a produs vreodată", a anunţat trupa pe mai multe reţele de socializare, printre care Twitter şi Facebook.

"Muzica şi interpretările sale au încapsulat însăşi esenţa vieţii... bucuria, durerea, umorul, lupta pentru dreptate, dar mai ales iubirea", a adăugat grupul, lăudând "muzica sa remarcabilă şi umanitatea sa profundă".

Articolul continuă după reclamă

Terry Hall a devenit cunoscut cu trupa The Specials

Pe acelaşi subiect

Născut în 1959 în Coventry, Warwickshire (vestul Angliei), Terry Hall şi-a făcut un nume cu trupa The Specials la sfârşitul anilor 1970. În 1981, piesa lor emblematică "Ghost Town" s-a aflat în fruntea topurilor britanice timp de mai multe săptămâni.

Depresiv, Hall a dezvăluit într-un cântec că a fost victima unor pedofili în timpul unei excursii şcolare în Franţa. El a avut şi alte experienţe muzicale în afara trupei The Specials, înainte ca grupul să îşi schimbe componenţa şi să urce pe scenă în diferite formate.

Anul trecut, aceşti veterani ai scenei muzicale britanice au lansat un album de cover-uri ale cântecelor lor de protest. De-a lungul carierei, Terry Hall a colaborat şi cu alţi artişti, printre care rapperul Tricky, dar şi cu Gorillaz şi Lily Allen.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials, a murit ”după o scurtă suferință”. Avea 63 de ani