Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Ţinute spectaculoase cu mesaje subtile. Cum s-au îmbrăcat Camilla şi Kate Middleton în ziua încoronării lui Charles al III-lea

Spectacol la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea. 6 mai a devenit o adevărată zi de sărbătoare în Marea Britanie, iar ţinutele pentru această ocazie au fost atent pregătite din timp. În timp ce Regele a îmbrăcat sâmbătă hainele aurite purtate de strămoşii săi, inspirate de ţinutele religioase şi menite să evoce natura divină a regalităţii, doamnele au etalat rochii create de designeri celebri, precum Alexander McQueen şi Bruce Oldfield. Iată cum au ales să se îmbrace Regina Camilla şi Kate Middleton la încoronarea Regelui Charles al III-lea.

de Redactia Observator

la 06.05.2023 , 17:25

Pe lângă uniformele şi ţinutele tradiţionale încărcate de istorie, omniprezente la încoronare, Regina Camilla şi Prinţesa Kate de Wales au optat pentru designeri britanici care să le creeze rochiile la ceremonia de încoronare, sâmbătă, potrivit AFP.

Cum s-a îmbrăcat Regina Camilla la încoronare

Rochia reginei a fost realizată de Bruce Oldfield, un designer de modă în vârstă de 72 de ani, care a creat deja multe rochii pentru Camilla. Însă alegerea lui Bruce Oldfield a fost o surpriză în Marea Britanie, el devenind celebru pentru colaborarea cu Prinţesa Diana, fosta soţie a lui Charles. În anii '80, el a conceput zeci de rochii de seară pentru ea, inclusiv unele dintre cele mai faimoase şi pline de farmec. "I-am oferit Dianei farmec şi Camillei încrederea", a spus el în 2014, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Rochia Camillei, de culoarea fildeşului, a îmbinat broderia florală argintie şi aurie, într-o croială sobră. A fost brodată cu flori sălbatice britanice, inclusiv margarete şi flori de nu-mă-uita. Rochia a fost croită dintr-o ţesătură de mătase cu un finisaj strălucitor, şi ţesută de Stephen Walters în Suffolk, Anglia, a precizat Palatul Buckingham.

Pe acelaşi subiect

Ţinuta aleasă de Kate Middleton

Kate a apărut într-o ţinută flamboiantă, în culorile drapelului britanic. Roba ei de culoarea fildeşului era acoperită de mantia Ordinului Regal Victorian. Rochia ei a fost concepută de Alexander McQueen, care i-a creat şi rochia de mireasă, în 2011. O rochie din mătase ivoire, cu broderie din fir argintiu şi modele de trandafiri, ciulini, narcise şi trifoi. Cerceii ei, din perle şi diamante, i-au aparţinut Dianei. Prinţesa Charlotte a purtat şi o rochie şi o pelerină Alexander McQueen.

Încoronarea a dat de lucru celor mai vechi ateliere englezeşti. Tunica de încoronare a lui Charles, de exemplu, a fost făcută de Ede şi Ravenscroft, cunoscut ca fiind cel mai vechi croitor din Londra, de peste 330 de ani. Acest atelier a realizat articole de îmbrăcăminte pentru fiecare încoronare britanică de la cea a Regelui William şi a Reginei Maria în 1689, potrivit Palatului Buckingham.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Ţinute spectaculoase cu mesaje subtile. Cum s-au îmbrăcat Camilla şi Kate Middleton în ziua încoronării lui Charles al III-lea