Tragedie în Dolomiți pentru o familie aflată în vacanță. Fiica lor de 14 ani a căzut 90 de metri în gol
O adolescentă de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit aproximativ 90 de metri în timpul unei drumeții în Munții Dolomiți, pe care o făcea împreună cu părinții săi. Tragedia a fost anunțată vineri de salvamontiștii italieni, relatează Agerpres.
Adolescenta a căzut joi în lanţul muntos Latemar din Tirolul de Sud, într-o zonă stâncoasă, la peste 2.500 de metri altitudine, potrivit agenției DPA.
Familia, originară din Republica Cehă, se afla în vacanţă în Dolomiţi. Fata ar fi alunecat, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în gol aproximativ 90 de metri, în faţa părinţilor ei. Salvamontiştii au anunţat că victima a murit pe loc. Trupul său a fost ulterior transportat în vale cu elicopterul.
"A fost una dintre acele misiuni pe care nu ţi-ai dori niciodată să le îndeplineşti", a declarat unul dintre salvatori pentru agenţia italiană de presă ANSA.
Masivul Latemar este situat la graniţa dintre Tirolul de Sud şi regiunea vecină Trentino. Vârful său cel mai înalt, Turnul Diamantidi, are o altitudine maximă de 2.842 de metri.
Fata şi familia sa se aflau într-o drumeţie pe un traseu din apropierea cabanei montane Torre di Pisa, situată la o altitudine de aproape 2.700 de metri.
