"Trebuia să-i creștem împreună". Bogdan, tatăl celor trei copilași morți alături de mama lor în Bologna, își veghează familia la morgă încă de la tragedie
George, tatăl celor trei frați care au murit în incendiul din Bologna vineri seară alături de mama lor, spune că nu mai poate închide un ochi de la tragedie. Ştefania, în vârstă de 32 de ani, şi cei trei copii ai ei au murit în incendiul care a cuprins apartamentul lor din Bologna. Tatăl a intrat în şoc când a aflat şi a fost internat în spital. Vecinii sunt marcaţi de drama cumplită, care i-a impresionat până şi pe oficialii italieni.
George, tatăl celor trei copilași morți în incendiu alături de mama lor, este distrus. Deși relația dintre el și Ștefania se terminase, cei doi se înțelegeau foarte bine, iar legătura lui cu copiii era foarte puternică. Flăcările ar fi izbucnit, după cum au declarat autoritățile, de la un reșou. Ar fi provocat un scurtcircuit în sistemul electric de la care au pornit flăcările, potrivit Reutir.
Tatăl celor trei copii nu părăsește morga în care se află familia lui
Tatăl celor mici a fost atât de șocant când a aflat ce s-a întâmplat încât a ajuns la spital. De când s-a petrecut nenorocirea, bărbatul nu a părăsit o clipă morga în care se află familia lui.
„Ștefania și cu mine a trebuit să-i creștem împreună...Trebuia să-i creștem împreună”, a spus bărbatul.
Familia, prietenii și colegii de muncă au venit să-i fie alături bărbatului. Toți plâng moartea celor patru. Primarul din Bologna a anunțat că se va ocupa de toate costurile înmormântării și de orice alt sprijin necesar. Bologna devenise casa Ștefaniei și a copiilor săi. Slujba de înmormântare va avea loc zilele următoare la biserica ortodoxa San Luca Evangelista.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰