Observator » Ştiri externe » Trei rachete au fost lansate din sudul Libanului spre nordul Israelului

Trei rachete au fost lansate din sudul Libanului spre nordul Israelului

Alte trei rachete au fost lansate din sudul Libanului spre nordul Israelului Alte trei rachete au fost lansate din sudul Libanului spre nordul Israelului - Profimedia Images
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.05.2021, 23:05 | Modificat la 13.05.2021, 23:09

Militanţi islamişti au lansat, joi seară, trei rachete din sudul Libanului spre nordul Israelului, afirmă surse militare citate de cotidianul Times of Israel.

Nu este clar cine a lansat rachetele din sudul Libanului, unde este activă organizaţia islamistă şiită Hezbollah. Rachetele au căzut pe teritoriul israelian, în apropierea frontierei. Nu au fost raportate victime, conform Mediafax. 

Surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze au declarat pentru postul de televiziune Al Jazeera că rachetele au fost lansate din zona taberei de refugiaţi palestinieni Rashidieh.

Conflictele escaladează pe zi ce trece

Articolul continuă după reclamă

Incidentul intervine în contextul conflictului militar dintre Israel şi grupuri militante palestiniene din Fâşia Gaza. Grupurile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat joi aproximativ 250 de rachete asupra Israelului, fiind vizate oraşele Tel Aviv, Ashdod, Beersheba şi Eilat. În ultimele trei zile, asupra teritoriului israelian au fost lansate peste 1.650 de rachete. Bilanţul în Israel este de şapte morţi şi peste 150 de răniţi. Bilanţul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza a ajuns la 103 morţi şi peste 550 de răniţi.