Video Trei românce, prinse la furat în Florida. Reacţia, virală: "Mergem la puşcărie pentru o pereche de ochelari? Furtul nu este o infracţiune!"
Poliţia din Indian River County, Florida, a publicat o filmare care surprinde 3 românce în timp ce sunt sunt prinse în flagrant după ce au furat două genţi, câteva perechi de ochelari şi un deodorant dintr-un supermarket. Reacţia tinerelor a devenit virală pe internet, strângând peste 2.3 milioane de vizualizări în câteva zile.
Cele trei tinerei de 25, 24 şi 15 ani au fost prinse de poliţie la ieşirea din supermarket pe data de 25 februarie, însă filmarea a fost făcută publică abia acum câteva zile. Pe imagini se observă cum cele trei neagă orice delict şi susţin că nu au furat nimic. Sunt duse în interiorul magazinului unde se li arată imaginile incriminatoare, însă acestea continuă să îşi susţină afirmaţia. Nu răspuns întrebărilor poliţiei, nu se identifică şi se prezintă ca fiind românce care nu cunosc limba engleză.
Tinerele au continuat să mintă până la capăt
Preţ de câteva minute acestea continuă să se contrazică cu angajaţii şi agenţii de securitate. Un poliţist le întreabă de cât timp se află în SUA, una dintre fete spunându-i să se află în ţară de aproximativ 2 ani. Cu zâmbetul pe buze şi cu o atitudine sfidătoare, cele trei sunt încătuşate şi trimise la secţia de poliţie. Pe întregistratea maşinii de poliţie una dintre tinere întreabă de ce sunt trimise la închisoare pentru nişte perechi de ochelari, deoarece „Furtul nu este o infracţiune”
Cele 3 s-au speriat atunci când au auzit că oamenii legii vor înștiința serviciile pentru imigrări. „Immigration? De ce immigration? Nu înțeleg”, a spus una din ele. „Pentru ca ați comis o infracțiune”, a adăugat un poliţist.
Filmarea publicată pe Youtube de poliţie a strâns 2,3 milioane de vizualizăr şi sute de reacţii care cer pedepsirea sau depoartea tinerelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰