Observator » Evenimente » Zi de sărbătoare în Bucovina. Ce spun bătrânii că se întâmplă dacă munceşti de Sfinţii Mihail şi Gavril

Video Zi de sărbătoare în Bucovina. Ce spun bătrânii că se întâmplă dacă munceşti de Sfinţii Mihail şi Gavril

Editor Angela Bertea | Timp citire: 2 minute
Publicat la 08.11.2026, 20:05 | Modificat la 08.11.2026, 20:05

Sărbătoare în toată ţara. Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela - adică aproape un milion și jumătate de români - şi-au serbat onomastica. Mesele s-au umplut de bunătăți, iar casele, de musafiri și voie bună. În Bucovina, petrecerea se împletește cu tradițiile păstrate de generații.

Musafiri, urări fără număr şi mese pline de bunătăţi! Sărbătoarea de azi se ține cu poftă de mâncare și, mai ales, cu poftă de viață.

Pentru mulți sărbătoriți, ziua a început cu o rugăciune și un gând bun.

Dimineaţă, bisericile s-au umplut de credincioși.

Articolul continuă după reclamă

Lucia Gabriela, sărbătorită: Am ţinut să vin astăzi să-i mulţumesc Sfântului Gavril pentru toate.

Reporter: Cum vă simţiţi astăzi, de ziua dumneavoastră?

Lucia Gabriela, sărbătorită: Emoţionată, după cum vedeţi abia vorbesc. Foarte emoţionată.

Pe acelaşi subiect

"Sărbătorim cu cinste şi cu bucurie", spune un credincios.

Cei doi arhangheli, simboluri ale protecției și speranței

În credința creștină, cei doi arhangheli sunt simboluri ale protecției și speranței.

"Am simţit ajutorul lor cum simt ajutorul ceresc de fiecare dată când mă rog."

"Sunt sărbătoriţi cei mai importanţi îngeri, aşa cum îi ştim. […] Unul care ne ocroteşte şi unul care ne aduce veştile cele bune", spun credincioşii.

"Rugăciunea făcută de creştini se uneşte cu rugăciunea puterilor îngereşti, care sunt mai aproape de Dumnezeu", spune preotul Adrian Duţuc.

Sărbătoarea vine și cu obiceiuri vechi

În Bucovina, sărbătoarea vine și cu obiceiuri vechi.

"Această sărbătoare se mai numeşte moşii de arhangheli sau moşii de toamnă. În preajma acestei sărbători ar fi o scurtă perioadă de vreme blândă, cunoscută uneori drept vara orbilor sau o ultimă zvâcnire a căldurii înainte de iarnă", explică Maria Cîrţu, muzeograf la Muzeul Național al Bucovinei.

Astăzi, gospodarii au avut motiv întemeiat să lase treburile deoparte! Se spune că muncile grele făcute în această zi atrag ghinionul. Dincolo de tradiții însă, cel mai frumos cadou rămâne timpul petrecut cu oamenii dragi.

Angela Bertea

Reporter Teritoriu la Observator - Antena 1, în Nord-Estul țării. Peste 15 ani de experienţă în jurnalism. ➜

Like