Un băieţel de 6 ani a supravieţuit sub dărâmături două zile, după cutremurul din Indonezia
Un băieţel în vârstă de doar şase ani a fost salvat de sub dărâmături, la două zile după seismul cu magnitudinea 5,6 care a devastat un district din provincia indoneziană Java de Vest şi a provocat moartea a cel puţin 268 de persoane, potrivit unui reprezentant al echipelor de salvare, relatează dpa şi Kyodo, citate de Agerpres.
Băiatul, pe nume Azka, a fost găsit în viaţă sub dărâmăturile unei case din satul Nagrek, în districtul Cianjur, miercuri dimineaţă, la circa 40 ore după seismul produs luni, a declarat Aman Riyanto, un pompier care a luat parte la operaţiunea de salvare.
"Încă respira. Mulţumim lui Dumnezeu că era bine şi a primit imediat tratament", a mai spus Riyanto.
Potrivit oficialilor, mulţi dintre cei care şi-au pierdut viaţa în seism erau copii, care urmau cursuri de religie în moschei după terminarea orelor de şcoală. Circa 150 de persoane din Cianjur erau încă date dispărute după cutremur, conform Agenţiei Naţionale de Gestionare a Dezastrelor din Indonezia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰