Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat a fost arestat pe un aeroport din SUA, după ce s-a plimbat pe aripa avionului

Un pasager de la bordul unei aeronave United Airlines a fost reţinut joi dimineaţă, pe aeroportul O’Hare din Chicago, după ce a folosit ieşirea de urgenţă pentru a ieşi pe una din aripile avionului.

de Redactia Observator

la 06.05.2022 , 16:26

Avion United Airlines Avion United Airlines - Profimedia Images

Un bărbat aflat la bordul avionului care se apropia de poarta terminalului a foloşit ieşirea de urgenţă şi a ieşit pe una dintre aripi”, a declarat Departamentul de Poliţie Chicago. Incidentul a avut loc după aterizarea aeronavei cu zborul 2478 care călătorea dinspre San Diego. Avionul se afla încă în mişcare. Surse din poliţie au afirmat că echipajul ar fi încercat să intervină, însă bărbatul nu a mai putut fi oprit la timp, scrie CNN.

Gestul pasagerului nu va rămâne nesancţionat

Poliţia a relatat că individul a coborât apoi de pe aripă, direct pe pista aeroportului. Acesta a fost imediat preluat de către autorităţi, iar restul pasagerilor au fost debarcaţi în siguranţă. Bărbatul se află în custodia poliţiştilor, care urmează să decidă ce acuzaţii îi aduc.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un bărbat a fost arestat pe un aeroport din SUA, după ce s-a plimbat pe aripa avionului