Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat aflat pe patul de moarte din cauza Covid a implorat cu disperare să îşi vadă din nou soţia: „Îmi e dor de ea”. Câteva ore mai târziu se stingea din viaţă

Aflat pe patul de moarte din cauza Covid, un bărbat de 73 de ani, din Marea Britanie, a implorat cu disperare să îşi mai vadă măcar o dată soţia. Câteva ore mai târziu, pensionarul pierdea lupta cu virusul ucigaş.

de Monica Palade

la 25.01.2021 , 14:39

Sectie de terapie intensivă Un bărbat aflat pe patul de moarte din cauza Covid a implorat cu disperare să îşi vadă din nou soţia: „Îmi e dor de ea”. Câteva ore mai târziu se stingea din viaţă - Hepta

Tony Brown, un distribuitor de pâine, a povestit pentru Sky News că nu şi-a mai văzut partenera de viaţă de două săptămâni.

„Este absolut teribil. Este foarte, foarte înspăimântător. Am avut nişte nopţi proaste, îngrijorătoare. De două ori mi-am sunat soţia să-i spun că nu mă mai întorc. Este foarte dificil. Îmi lipseşte atât de mult. Dar sper că va veni şi ziua aceasta. Sper. Este tot ce îmi doresc acum. Nu îmi mai doresc altceva de la viaţă”.

A contactat virursul la muncă

Articolul continuă după reclamă

Brown a crezut că a căpătat virusul în timp ce era la muncă şi a dat vina pe oamenii care nu poartă mască sau ignoră distanţa socială.

„Dacă oamenii ar fi avut mai multă grijă când a apărut virusul şi nu l-am fi ignorat, nu am fi ajuns la dezastrul de acum. Nu am fi avut atât de multe decese, atât de mulţi oameni în stare gravă. Cu toţii sperăm că ne vom face bine şi vom ieşi de aici”, a mai povestit bărbatul.

Doar că la câteva ore după această declaraţie, omul a pierdut lupta cu virusul. Nu a apucat să îşi mai vadă soţia, dar, din fericire, a reuşit să vorbească cu ea la telefon înainte de tragedie.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi avut probleme cu peştele congelat?
Observator » Ştiri externe » Un bărbat aflat pe patul de moarte din cauza Covid a implorat cu disperare să îşi vadă din nou soţia: „Îmi e dor de ea”. Câteva ore mai târziu se stingea din viaţă