Un muzeu din Europa, cu milioane de vizitatori anual, riscă să își închidă porțile. Care este motivul
Muzeul Luvru ar putea fi nevoie să-şi închidă porţile dacă nu sunt realizate lucrări majore de renovare. Avertizmentul a fost lansat de directorul muzeului din Paris, Christophe Leribault, într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Figaro, preluat de RTL Today.
"Dacă Luvru nu este reparat, adaptat și transformat, va trebui să-și închidă porțile publicului", a declarat Christophe Leribault, potrivit Mediafax.
Avertismentul vine în contextul problemelor cu care se confruntă muzeul, de la degradarea infrastructurii la supraaglomerare. Conducerea instituției atrage atenția că sunt necesare intervenții ample pentru ca muzeul să poată continua să primească publicul.
Declarația a fost făcută cu puțin timp înainte de împlinirea unui an de la furtul bijuteriilor Coroanei franceze din Luvru, comis la 19 octombrie 2025, incident care a atras atenția asupra vulnerabilităților de securitate ale unuia dintre cele mai importante muzee ale lumii.
Numit în funcție în februarie 2026, după jaf, Christophe Leribault a făcut din îmbunătățirea securității o prioritate. Un plan general de securitate, în valoare de 83 de milioane de euro, este în curs de implementare.
Măsurile includ crearea unui post de șef al securității, modernizarea rețelei de camere de supraveghere și îmbunătățirea monitorizării perimetrului și a punctelor de acces.
"Măsurile necesare pentru securizarea muzeului necesită lucrări la clădirea istorică și la infrastructura acesteia", a transmis Leribault.
Luvru a primit aproximativ nouă milioane de vizitatori anul trecut.
