Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Un ciobănesc german şi-a salvat stăpânul care suferise un accident vascular cerebral, trăgându-l spre telefonul mobil, în SUA

Viaţa unui bărbat din SUA a fost salvată la limită chiar de către căţeluşa lui, pe nume Sadie. Omul s-a prăbuşit la podea, după ce suferise un accident vascular cerebral. Patrupedul a observat că stăpânul se simte rău şi a început să îl lingă pe faţă, dar şi să îl tragă cât mai aproape de telefonul mobil. Doar aşa omul putea apela numărul de urgenţă.

de Andreea Anghel

la 05.02.2021 , 22:28

Patrupedul a observat că stăpânul se simte rău şi a început să îl lingă pe faţă, dar şi să îl tragă cât mai aproape de telefonul mobil Sadie, un ciobanesc german de șase ani, era în casă alături de stăpânul ei, când acesta s-a prăbușit la podea - Ramapo-Bergen Animal Refuge
  • Un căţel loial a salvat viaţa stăpânului
  • Sadie este rasa ciobănesc german şi are şase ani

Un ciobănesc german a avut o gândire ingenioasă şi o luciditate la secundă în momentul în care a reuşit să îşi salveze stăpânul. Omul suferise un accident vascular cerebral. Animalul a reuşit să îl tragă pe bărbat până în dreptul telefonului mobil, astfel încât acesta să poată apela numărul de urgenţă. 

Sadie, un ciobanesc german de șase ani, era în casa situată în New Jersey, SUA, alături de Brian, stăpânul ei, când acesta s-a prăbușit la podea. Patrupedul a refuzat să îl părăsească şi a încercat din răsputeri să îl salvezem lingându-i fața și trăgându-l de-a lungul camerei către telefonul mobil. 

Sadie a rămas alături de familia lui Brian, în timp ce acesta își revine la centrul unde a fost internat. Se pare că seară de seară, el le cere rudelor să vadă căţeluşa prin apel video. 

Articolul continuă după reclamă

Patrupedul a fost dat inițial la un adăpost pentru animale, când proprietarul iniţial s-a mutat. Adăpostul postase la vremea respectivă un mesaj pe Facebook: ''Sadie este un câine loial, dar agitat și temător cu oamenii noi, făcându-i o plasare mai dificilă''.

Cu doar câteva luni în urmă, Brian a intrat în viața lui Sadie și a decis să o adopte, potrivit dailystar.co.uk

''Brian a simțit o legătură specială cu Sadie, deoarece îi prețuia inteligența, ezitarea în a avea încredere și loialitatea acerbă odată ce a prins mai multă încredere''.

Sorsha, căţeluşa eroină care a reuşit să contribuie la evitarea unei adevărate tragedii 

Luna trecută, un alt câine loial și-a salvat proprietarul din calea unei mașini care circula cu viteză mare, după ce omul a alunecat pe gheață. 

Melissa Amos, din orașul New Athens, din Illinois, SUA, se afla într-o parcare cu animalul ei de companie, Sorsha, când a căzut. Din cauza problemelor de spate, nu a putut să se ridice, iar o mașină care a derapat pe gheață s-a îndreptat direct spre ea. 

Melissa o adoptase ​​pe Sorsha când era o cățelușă de doar 10 săptămâni, de la un centru de salvare: ''Nu a dormit în prima săptămână, după ce am adus-o acasă, decât dacă mă atingea''

Andreea Anghel Like

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Un ciobănesc german şi-a salvat stăpânul care suferise un accident vascular cerebral, trăgându-l spre telefonul mobil, în SUA