Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un ginecolog italian se culca cu pacientele sale pentru a le "vindeca". Bărbatul, acuzat de abuz sexual: "Am propus doar un tratament alternativ"

Italia este zguduită în aceste zile de un scandal sexual urias. Un medic ginecolog din Bari este acuzat de abuz sexual după ce a convins mai multe paciente să întreţină relaţii sexuale pentru "a le vindeca" de boli inexistente.

de Redactia Observator

la 26.11.2021 , 14:00

Un ginecolog italian se culca cu pacientele sale pentru a le "vindeca". Bărbatul, acuzat de abuz sexual: "Am propus doar un tratament alternativ" - LaRepubblica

Giovanni Miniello, un medic ginecolog din Bari, este acuzat că ar fi abuzat de unele dintre pacientele sale. Mai exact, femeilor li se prezenta un diagnostic fals, iar medicul le spunea că singurul "tratament" e o partidă de sex. Parchetul din Bari a deschis o anchetă după o serie de dezvăluiri făcute într-un amplu reportaj de televiziune.

Medicul, care a activat mulţi ani la Policlina din Bari, iar în ultima perioadă era angajat la o clinică privată, a cerut singur anularea permisului de liberă practică la Colegiul Medicilor din Italia. Potrivit LaRepubblica, cazul a fost preluat de Parchetul din Bari şi este aşteaptată şi o decizie penală.

Cum le convingea pe paciente

Articolul continuă după reclamă

Ginecologul italian cerea 350 de euro pentru un consult, iar apoi le spunea pacientelor că au diferite probleme de sănătate, mergând chiar până la cancer. Apoi, le propunea să întreţină relaţii sexuale cu el, precizând că acesta e singurul mod prin care se pot vindeca. Unele femei au acceptat, altele au refuzat categoric, dar paciente din ambele categorii s-au unit şi au acceptat să apară în reportajul televiziunii La Iene pentru a povesti prin ce au trecut.

"Nu am vrut. Dar am acceptat de frica bolii, apoi am plâns", a spus una dintre paciente. "Dacă te vei culca cu mine, nu vei avea cancer", povesteşte o altă femeie despre modul în care pacientele erau abordate de medic. Ginecologul se apără şi nu crede că a făcut ceva rău: "Am propus doar un tratament alternativ".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Un ginecolog italian se culca cu pacientele sale pentru a le "vindeca". Bărbatul, acuzat de abuz sexual: "Am propus doar un tratament alternativ"