Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Un grup armat" a încercat să pătrundă în Briansk, regiunea vecină cu Kursk. Ruşii spun că au dejucat atacul

Forţele ruse au contracarat o nouă tentativă de incursiune transfrontalieră a Ucrainei în sud-vestul Rusiei, a anunţat duminică un oficial local, la câteva luni după ce Kievul a organizat un atac curajos asupra inamicului său, relatează AP, citată de news.ro.

de Redactia Observator

la 28.10.2024 , 08:24

"Un grup armat" a încercat să pătrundă în Briansk, regiunea vecină cu Kursk. Ruşii spun că au dejucat atacul - Profimedia

Război în Ucraina. Un "grup armat" a încercat duminică să treacă graniţa dintre Ucraina şi regiunea Briansk din Rusia, dar a fost respins, a declarat guvernatorul acesteia, Aleksandr Bogomaz. Bogomaz nu a precizat dacă soldaţii ucraineni au efectuat presupusul atac, dar a susţinut duminică seara că situaţia era "stabilă şi sub controlul" armatei ruse.

Regiunea se învecinează cu provincia Kursk, unde Ucraina a lansat un atac surpriză la 6 august

Regiunea se învecinează cu provincia Kursk, unde Ucraina a lansat un atac surpriză la 6 august, care a zguduit Kremlinul şi a constituit cel mai mare atac asupra Rusiei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Sute de prizonieri ruşi au fost legaţi la ochi şi transportaţi în camioane în primele momente ale avansului fulgerător, iar unităţile ucrainene întărite în luptă au înaintat rapid pe sute de mile pătrate (kilometri pătraţi) de teritoriu.

Articolul continuă după reclamă

Responsabilitatea pentru incursiunile anterioare în regiunile Belgorod şi Briansk din Rusia a fost revendicată de două grupuri obscure: Corpul Voluntarilor Ruşi şi Legiunea Libertatea Rusiei. Oficialii ruşi şi mass-media de stat au încercat să minimalizeze semnificaţia atacului fulgerător al Kievului în Kursk, însă forţele ţării nu au reuşit până acum să alunge trupele ucrainene din provincie. Oficialii occidentali au speculat că Moscova ar putea trimite trupe din Coreea de Nord pentru a sprijini eforturile sale în acest sens, alimentând războiul de aproape trei ani şi aducând consecinţe geopolitice până în regiunea Indo-Pacific.

Parlamentarii ruşi au ratificat joi un pact cu Phenianul care prevede asistenţă militară reciprocă, o măsură care vine în contextul în care SUA au confirmat desfăşurarea a 3.000 de soldaţi nord-coreeni în Rusia. Unităţile nord-coreene au fost detectate miercuri în Kursk, potrivit Direcţiei principale de informaţii a Ucrainei, cunoscută sub acronimul GUR. Soldaţii au fost antrenaţi timp de mai multe săptămâni la baze din estul Rusiei şi au fost echipaţi cu haine pentru iarna care se apropie, a declarat GUR într-un comunicat joi seara.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Şoferii agresivi în trafic vor putea fi reclamaţi în aplicaţia Poliției. Vi se pare o idee bună?
Observator » Ştiri externe » "Un grup armat" a încercat să pătrundă în Briansk, regiunea vecină cu Kursk. Ruşii spun că au dejucat atacul