Un lider european critică Europa pentru că "a rămas în urmă" la nivel global: "Nu sunt foarte optimist"
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a criticat aspru Europa sâmbătă de la Paris, acuzând-o că "a rămas în urmă" la nivel global şi că încă crede că deţine "un fel de superioritate morală", comparând-o în acelaşi timp cu Imperiul Roman de Apus înainte de cădere.
"Credem în mod eronat că avem un fel de superioritate morală şi democratică faţă de ceilalţi, ceea ce este complet fals. Cred că este ca Imperiul Roman de Apus, care nu a înţeles ce se întâmpla la graniţele sale, nu a vrut să recunoască acest lucru şi a sfârşit prin a se prăbuşi", a declarat el în timpul unui discurs la World Policy Conference (Conferinţa Mondială de Politică) organizată de Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI) la Chantilly (Oise), lângă Paris.
"Nu cred că Europa se va prăbuşi. Asta nu se va întâmpla niciodată", a adăugat el, conform Agerpres.
"Ca europeni, cu toţii pierdem multe bătălii importante şi credem mereu că suntem cei mai inteligenţi (...) Avem tendinţa să-i minimalizăm şi să-i subestimăm mereu pe ceilalţi", a continuat Vucic.
"Nu înţelegem de ce suntem în urma altor regiuni ale lumii, nu doar faţă de Statele Unite în ceea ce priveşte inteligenţa artificială şi robotica, ci şi faţă de China", a mai spus el, subliniind provocările demografice, tehnologice şi de apărare cu care se confruntă continentul european.
"Ce putem realiza în următorii 20 de ani? Nu cred că prea multe. (...) Nu sunt foarte optimist în ceea ce priveşte viitorul pe care îl construim aici", a subliniat el.
Vucic a reafirmat însă dorinţa Serbiei de a adera la UE. Această ţară cu 6,6 milioane de locuitori este candidat oficial la Uniunea Europeană din 2012, iar negocierile de aderare sunt în desfăşurare din 2014.
Însă integrarea sa este împiedicată de lipsa unor reforme majore, de problemele legate de normalizarea relaţiilor cu Kosovo, de legăturile cu Rusia, percepute ca fiind prea strânse, şi de provocările legate de buna guvernare şi drepturile omului.
Serbia împărtăşeşte, de asemenea, cu Moscova o aversiune faţă de NATO în urma bombardamentelor din 1999 din timpul războiului din Kosovo.
"Nu putem face parte din NATO, dar suntem gata să ne integrăm (în UE - n.r.)", a declarat el.
"Deschideţi-vă graniţele pentru noi. Nu avem nevoie de drept de veto, nu avem nevoie de comisari, nici măcar nu avem nevoie de fondurile dumneavoastră", a mai spus preşedintele sârb.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
