Video Un medic anestezist a murit în drum spre spital, după ce a intrat cu SUV-ul în duba unui român, pe un drum din Spania. Ambii șoferi au sfârșit pe loc
Tragedie în Spania, pe autostrada N-111, în municipiul Albelda de Iregua, regiunea La Rioja, acolo unde miercuri după-amiază, doi șoferi și-au găsit sfârșitul în urma unui accident înfiorător. Victimele sunt un român de 41 de ani, care se afla la volanul unei dube, și un medic spaniol de 62 de ani, care conducea un SUV. Cei doi au rămas încarcerați după impactul frontal, iar medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva, fiind declarați decedați.
Din primele verificări, se pare că unul unul dintre cele două vehicule ar fi putut intra pe contrasens, pe un troson cu linie continuă, unde depășirile sunt interzise. În plus, scrie publicația La Rioja, vizibilitatea este redusă din cauza înclinării drumului. A urmat un impact frontal devastator, în urma căruia ambii șoferi au murit pe loc.
Duba era condusă de un român în vârstă de 41 de ani, rezident în Logroño, în timp ce la volanul SUV-ului se afla José María Méndez Bayón, de 62 de ani, medic anestezist la spitalul Viamed Los Manzanos. Locuia în Nalda și, în momentul producerii accidentului, era în drum spre serviciu.
- "Cum este posibil să fi consumat atât?" Factura uriașă la gaz primită de Marian, un român stabilit în Italia....
- "Odihnă veșnică și lumină fără de sfârșit". Sergiu, un preot român din Italia, a murit la doar 43 de ani....
- "A turat motorul, apoi s-a dezlănțuit iadul". O mamă și fetița ei, ucise în drum spre grădiniță. Au fost...
- Român, salvat din vârful unei macarale din Spania. Bărbatul ameninţa că se va sinucide, dar a fost convins să...
- Cine sunt românii prinși în infernul din Chicago. Micuțul de 6 ani a pierit în flăcări, mama lui se zbate să...
Cei doi șoferi au rămas blocați între fiare, după impact
La locul tragediei s-au grăbit polițiștii rutieri, pompierii din Logroño, ambulanțe, dar și echipe ale companiei de drumuri din La Rioja. De la momentul accidentului, produs la ora 15.22, până după ora 19.00, traficul în zona respectivă a fost închis, circulația fiind deviată pe un drum alternativ.
Cei doi șoferi au rămas blocați între fiare, după impact. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi descarcerați, însă, din păcate, niciunul dintre ei nu mai era în viață.
Colegii medicului mort în accident au păstrat un minut de reculegere la intrarea în spital
Medicul José María Méndez Bayón era originar din Valladolid și lucra în La Rioja din 2004. A studiat la Facultatea de Medicină a Universității din Valladolid, ulterior profesând ca medic anestezist la Spitalul General Yagüe din Burgos. Acum lucra în Spitalul Viamed Los Manzanos, reprezentanții instituției exprimându-și condoleanțele prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook.
Ieri, colegii bărbatului au păstrat un minut de reculegere la intrarea în spital, în memoria medicului anestezist. Profesioniști, colegi și prieteni de aproape două decenii, "și-au luat rămas bun de la dr. Jose Maria Mendez cu aplauze îndelungate, exprimându-și profunda durere pentru o astfel de pierdere ireparabilă".
Slujba de înmormântare a bărbatului de 62 de ani va avea loc vineri, 20 ianuarie, la biserica parohială Saint Martin de Albelda de Iregua, acolo unde medicul mergea în fiecare duminică. José María Méndez Bayón era căsătorit și avea doi copii, Adrian și Angela.
Românul mort în accident locuia în Logroño. Bărbatul de 41 de ani conducea o dubă a companiei AC Reformas y Decoración, care are sediul în capitala La Rioja, potrivit espanadiario.es.
Primul accident mortal din La Rioja, în 2023
Acesta este primul accident mortal care are loc pe drumurile din La Rioja în anul 2023, după un 2022 închis cu 12 morți și 73 de răniți grav.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰