Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un militar rus şi-a îngrozit soţia după ce a sunat-o să-i spună ce face pe frontul din Ucraina: "Au plâns, m-au implorat să nu-i omor, i-am împușcat oricum"

Serviciu ucrainean de Securitate (SBU) a interceptat o nouă convorbire între un soldat rus şi familia sa. Înregistrarea conversaţiei a fost făcută publică de publicaţia elveţiană Blick, dar autenticitatea înregistrării nu a putut fi verificată din surse independente.

de Redactia Observator

la 14.05.2022 , 18:15

Un militar rus şi-a îngrozit soţia după ce a sunat-o să-i spună ce face pe frontul din Ucraina: "Au plâns, m-au implorat să nu-i omor, i-am împușcat oricum" - Profimedia

În cele 80 de zile de război, soldaţii ruşi au comis numeroase atrocităţi în Ucraine. Unele dintre ele au fost recunoscute chiar de ei în conversaţii cu prietenii sau familiile. Despre o astfel de înregistrare este vorba şi de această dată. Un militar rus şi-a sunat soţia şi i-a explicat cum ucide şi execută oameni în Ucraina. Femeia l-a ascultat şocată, apoi s-a întrebat cum mai pot ei forma o familie având în vedere ce acte comite bărbatul său în teatrul de operaţiuni.

Potrivit Ukrainska Pravda, militarul în cauză a fost identificat ca fiind Dmitri Ivanov, în vârstă de 27 de ani, absolvent al Școlii Superioare de Comandă a tancurilor din Kazan. Cel mai probabil avea o funcţie de comandă şi a operat în regiunea Herson. În convorbirea cu soţia sa Nastia, Dmitri se laudă că poate ucide mai mulţi oameni dintr-un singur foc, referindu-se evident la "un foc" tras cu tunul tancului, dar şi cum "trage în civili, îi ucide sau le rupe genunchii". "Dacă erau civili, i-am împins în șanț. I-am împușcat pe toți în cap, i-am ucis. Au plâns, m-au implorat să nu-i omor, i-am împușcat oricum. Să nu crezi că sunt băiat bun. Sunt așa cum sunt, mă voi întoarce și voi rămâne așa cum sunt", îi mai spune militarul soţiei sale.

Parte a convorbirii celor doi

Articolul continuă după reclamă
  • Soldat: Nastia, soarele meu, bineînțeles că mă lupt, ce crezi de fapt?… Pot împușca sute de oameni deodată. Ce, chiar nu mă crezi?
  • Nastia: Cum putem continua să trăim împreună?
  • Soldat: Pot ucide pe oricine. Doar trag în cap, nu mi-e frică.
  • Nastia: Ești mândru de asta acum?
  • Soldat: Nu, Nastia, nu sunt mândru. Doar că nu-mi pasă! Mă voi întoarce acasă sănătos și voi crește fiul nostru așa cum trebuie să fie, așa cum vreau eu să fie
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un militar rus şi-a îngrozit soţia după ce a sunat-o să-i spună ce face pe frontul din Ucraina: "Au plâns, m-au implorat să nu-i omor, i-am împușcat oricum"