Un olandez, amendat după imaginile surprinse de o cameră de supraveghere dotată cu inteligenţă artificială. AI a interpretat greşit gestul şoferului
Un şofer din Olanda s-a trezit cu o amendă de 380 de euro pentru că ar fi vorbit la telefon în timp ce conducea. Proba principală împotriva sa a fost o imagine surprinsă de o cameră de supraveghere dotată cu inteligenţă artificială.
Potrivit nippur.nl, Tim Hansen a primit în noiembrie anul trecut o amendă de 380 de euro pentru că ar fi vorbit la telefon în timp ce conducea. Omul a contestat sancţiunea pentru că nu este genul de şofer care să facă astfel de gesturi în trafic. Imaginea suprinsă de camera AI îl arată pe Hansen cu mâna la ureche şi la o privire superficială chiar pare că vorbeşte la telefon. La o analiză mai atentă se poate observa însă că Hansen nu are niciun telefon în mână, ci doar se scărpina atunci când a fost făcut stop-cadrul.
Ironic, şoferul e programator şi lucrează cu programe care analizează imagini
Amenda nu a fost trimisă direct de un program automizat, ci a fost validată de un funcţionar, o persoană reală, care a analizat fotografia. Dar nici funcţionarul respectiv nu a observat eroarea şi a confirmat amenda. Ironic, Tim Hansen este de profesie programator şi creează chiar algoritmi care analizează imagini. Astfel, i-a fost foarte uşor să-şi dea seama că imaginea care îi este prezentată nu este una reală, iar programul de inteligenţă artificială nu a ştiut să interpreteze corect un gest uman.
Hansen spune că înainte de lansa un astfel de program de inteligenţă artificială, aceşti algoritmi trebuie "antrenaţi" pe un volum uriaş de date astfel încât deciziile luate de AI să ţină cont de întreaga gamă de gesturi şi reacţii ale unei fiinţe umane. Contestaţia depusă de Hansen va fi soluţionată abia undeva la mijlocul verii, iar până atunci cazul său a creat o dezbatare importantă în presa olandeză şi cea belgiană, în contextul în care ambele ţări vor să implementeze la scară generală sistemul de supraveghere bazat pe inteligenţă artificială.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰