Un opozant al lui Vladimir Putin a fost găsit mort în fața casei, cu 2.000$ în buzunar. Soția sa crede că a fost asasinat
Moartea unui om de afaceri leton, critic la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin, este investigată în Washington. Dan Rapoport a fost găsit mort în faţa locuinţei sale. Poliţia ia în calcul posibilitatea unei sinucideri, însă soţia lui Rapoport respinge această teorie, potrivit The Independent. În momentul în care a fost descoperit de oamenii legii, bărbatul avea asupra sa un telefon mobil spart, ochelari, un permis de conducere şi 2.620 de dolari, cash.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Dan Rapoport, un investitor în vârstă de 52 de ani, originar din Letonia, a fost găsit în fața locuinței sale din Washinton, pe 14 august, după ce poliția a fost chemată în legătură cu „să intervină în legătură cu o tentativă de sinucidere”. La spital a fost declarat decesul bărbatului.
Văduva lui Rapoport a respins teoria că soțul său s-ar fi sinucis. „Trebuie să ne întâlnim, Dan avea numeroase planuri. Nu a fost lăsat niciun bilet de adio, nicio sinucidere, nicio plecare”, citează publicația RBC.
Dan Rapoport s-a născut în Letonia, iar în 1980 familia sa a primit azil politic în Statele Unite. A absolvit Universitatea Houston în 1991, înainte de a se muta în Rusia unde s-a angajat în industria gazelor. Pe peioada cât a locuit în Moscova, Rapoport deținea un lanț de cluburi de noapte exclusiviste, The Soho Rooms.
Încă din anul 2010, Rapoport a devenit un susținător devotat al lui Alexei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin. În 2017, letonul s-a mutat în Kiev, unde a pus bazele unei firme de investiții și a cunoscut-o pe soția sa Alena. Cei doi au împreună o fiică. Omul de afaceri a fost un critic dur al invaziei nejustificate din Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰